Parlamentul australian a votat ieri suprimarea taxei pe emisiile de CO2, instituită în urmă cu 2 ani de guvernul laburist, scrie Le Monde. Sectorul minier, care este motorul de creștere economică a Australiei a criticat dur în ultima perioadă această taxă, nemulțumirea giganților economici australieni fiind împărtășită inclusiv de premierul Tony Abbott.
În plus, premierul australian a calificat studiile științifice care atribuie încălzirea globală activității oamenilor drept ”niște nebunii absolute”.
Este o veste foarte bună pentru familiile australiene care suportă această taxă în facturile la curentul electric și, de asemenea, o veste bună pentru companiile din țara noastră”, a declarat Tony Abbott.
Australia este responsabilă de 1,5% din emisiile de gaze cu efect de seră, la nivel mondial, și se numără printre țările cu cele mai multe emisii poluante pe cap de locuitor, din cauza faptului că este dependentă de energia obținută din cărbune.
Taxa pe emisiile de CO2 a intrat în vigoare, în Australia, în iulie 2012 și îi obligă pe marii poluatori să plătească în funcție de emisii, fără să li se fi acordat o perioadă în care ar fi putut să pună în practică un plan de reducere a emisiilor. Cei mai mari poluatori din Australia, 350 în total, erau obligați să plătească o taxă fixă de 16 euro pe tona de carbon”, potrivit Le Monde.