Zero Risipă, programul Auchan pentru valorificarea alimentelor cu un ciclu de viață redus și reducerea risipei alimentare, a generat rezultate semnificative în primele 6 luni de la lansare. În acest interval, alături de clienții săi, retailerul a salvat peste 1,4 milioane de alimente, echivalentul a 406 tone de produse și a peste 812.000 de mese complete, evitând producerea a 1.016 tone de emisii de gaze cu efect de seră.
Disponibil în toate cele 33 de hipermarketuri Auchan, proiectul Zero Risipă este una dintre soluțiile propuse de companie pentru a reduce risipa alimentară, un fenomen care se manifestă în prezent la nivel global. Proiectul presupune identificarea zilnică a alimentelor cu termen de valabilitate scurt, care sunt în perfectă stare de consum conform legislației, și reducerea prețului acestora cu 30%. Pe aceste produse se aplică o etichetă galbenă, cu noul preț redus, fiind ulterior expuse în zonele speciale din magazine marcate cu simbolul Zero Risipă.
Scopul este acela ca hipermarketurile Auchan să devină magazinele în care niciun aliment nu este risipit. Aceasta este miza și ne bazăm în continuare pe responsabilitatea clienților noștri, cărora le mulțumim că au ales să achiziționeze produse din zona Zero Risipă, contribuind astfel, alături de noi, la reducerea risipei alimentare, precum și echipelor din magazine fără de care nu am fi avut aceste rezultate.”, a declarat Corina Dospinoiu, Responsabil CSR Auchan Retail România.
În zonele Zero Risipă din magazinele Auchan se regăsesc produse ambalate din categoriile legume, fructe, carne, pește, brânzeturi, mezeluri, lactate, congelate, sărate, dulciuri, alimentație specială și produse pentru animale, dar și băuturi și produse de panificație, urmând ca proiectul să fie extins și spre alte segmente de alimente.