Fragmentele de cauciuc generate de frecarea anvelopelor de asfalt sunt considerate una dintre cele mai mari surse de microplastice din mediu. În unele zone, contribuția lor depășește 40% din totalul particulelor detectate, dar nu sunt recunoscute oficial ca o categorie distinctă de poluare, iar tratatele globale le ignoră complet.
În timp ce lumea negociază un tratat internațional pentru combaterea poluării cu plastic, cauciucul auto dispare în zgomotul de fundal.
Anvelopele vehiculelor generează între 28% și 50% din microplasticele eliberate în mediu, în funcție de metodologia de măsurare, dar nu sunt incluse explicit în niciun cadru legislativ global.
Potrivit Universității din Portsmouth, 28% dintre microplasticele care ajung în sol, apă sau aer provin din anvelope.
„Aceste particule din anvelope reprezintă 28% din microplasticele care ajung în mediu la nivel global”,
notează analiza coordonată de cercetătoarea Fay Couceiro.
Într-un studiu publicat în Nature Communications în 2025, cercetătorii au constatat că 42% dintre particulele de microplastic măsurate în râurile europene proveneau din uzura anvelopelor și a drumurilor.
Ce sunt microplasticele din anvelope?
Spre deosebire de microplasticele rezultate din ambalaje sau textile, cele din anvelope se formează prin frecare mecanică și conțin:
- cauciuc sintetic (precum SBR – stiren-butadien);
- negru de fum;
- 6PPD, antioxidant care în contact cu aerul se transformă în 6PPD-quinonă, extrem de toxic pentru fauna acvatică;
- oxid de zinc, recunoscut drept contaminant acvatic periculos;
- metale grele și aditivi industriali.
„Particulele rezultate din uzura anvelopelor sunt unice. Sunt chimic complexe, mobile și active din punct de vedere biologic. Ignorarea lor ca și categorie separată este științific nejustificabilă”, Fay Couceiro, University of Portsmouth
6 milioane de tone anual
Estimările globale variază.
Un raport publicat în Nature Communications estimează 6,1 milioane de tone de particule de anvelope eliberate anual în întreaga lume, reprezentând circa 1,8% din producția globală de plastic.
Dintre acestea, o mare parte ajung în apă, prin scurgeri pluviale sau în aer, sub formă de praf fin.
Potrivit unui alt studiu (Baensch-Baltruschat), 500.000 de tone de particule din anvelope sunt eliberate anual doar în Europa, fără a exista vreun mecanism de colectare sau captare.
Invizibile, dar omniprezente
Particulele de anvelope sunt atât de mici încât se comportă ca aerosoli.
Pot fi transportate de vânt la distanțe mari și s-au regăsit inclusiv în zăpada din Alpi, gheața arctică sau ploaia din Oregon.
Într-o cercetare publicată în Journal of Geophysical Research: Atmospheres în 2024, 41% din nanoplasticele analizate în zăpada din Alpi erau particule de anvelope, o pondere mai mare decât polistirenul sau polietilena.
Expunere umană documentată
Mai multe studii recente au identificat prezența directă a aditivilor din anvelope în sângele uman.
Un studiu coordonat de South China University of Technology a detectat derivați ai 6PPD în 96% din probele de urină analizate în rândul populației urbane.
The Guardian a relatat în martie 2025 că microplastice provenite din uzura anvelopelor au fost identificate în plămânii a 51 de specii de păsări din sud-vestul Chinei, în cadrul unui program de monitorizare ecologică.
Cercetătorii au detectat în medie 416 particule pe gram de țesut pulmonar, inclusiv fragmente de cauciuc sintetic pe bază de butadienă, un compus cheie în anvelopele auto.
Prezența particulelor a fost legată de expunerea aeriană la praf fin contaminat, o realitate relevantă și pentru oameni.
Articolul citează studii paralele care confirmă prezența particulelor din anvelope și în sângele uman, sugerând că poluarea invizibilă din trafic afectează deja lanțuri biologice diverse, de la păsări la oameni.
Mașinile electrice și poluarea invizibilă
Deși vehiculele electrice nu emit gaze de eșapament, greutatea crescută a bateriilor determină o uzură mai rapidă a anvelopelor.
Acest paradox transformă tranziția ecologică într-un potențial generator de poluare invizibilă.
Unii cercetători propun introducerea unei taxe de mediu în funcție de greutatea vehiculului, care să încurajeze producătorii să proiecteze mașini mai ușoare.
Este o extindere logică a principiului „poluatorul plătește” într-o zonă nereglementată.
Cercetarea bate pasul pe loc
Lipsa unor metode standardizate de măsurare face aproape imposibilă reglementarea acestui tip de poluare.
Nu există un consens științific clar privind clasificarea acestor particule. Nu știm cu exactitate:
- unde se acumulează;
- cât persistă în aer sau sol;
- ce specii sunt cele mai afectate.
În UE, standardul Euro 7 promite introducerea primelor reguli privind emisiile non-exhaust, dar documentele oficiale rămân vagi, iar calendarul de aplicare este ambiguu.
Ce propun experții?
Pentru a aborda această sursă majoră de poluare, oamenii de știință și organizațiile de mediu solicită:
- recunoașterea oficială a particulelor de anvelope ca sursă distinctă de poluare;
- înființarea unui panel internațional de cercetare, după modelul IPCC;
- inovarea designului de anvelope, prin materiale mai durabile și netoxice;
- aplicarea de taxe ecologice în funcție de greutatea vehiculului, pentru a reduce uzura.
Un dezastru rutier în slow motion
Particulele din anvelope nu scârțâie. Nu se văd. Nu lasă urme care să alarmeze. Dar sunt acolo: în zăpadă, în aerul alpin, în sângele uman.
Două miliarde de anvelope intră anual în circulație. Niciuna nu pleacă fără urmă.
Fiecare rotire lasă ceva în urmă, o fracțiune de milimetru, de miliarde de ori.
Și, câtă vreme tratatele vor număra doar PET-uri, pungi și paie, acest dezastru lent va continua. Pe tăcute. Cu motorul pornit.
CITIȚI ȘI:
Plastic Free July | Alternative sustenabile: cum înlocuim plasticul din viața de zi cu zi
Ziua Mediului | Trăim în plastic, nu e fantastic – criza care ne sufocă planeta
