Am participat la Green Business Index (GBI) 2013, barometrul responsabilitatii fata de mediu a companiilor din Romania, pentru ca suntem una dintre companiile cu impact semnificativ asupra mediului, a declarat, pentru Green Report, Anca Oreviceanu, director Comunicare Dacia si Group Renault Romania, la Dacia Group Renault.
Mediul este una dintre preocuparile constante ale Dacia, in activitatea curenta, dar si in toate proiectele noi. Peste 26 de milioane de euro investiții în protecția mediului incepand din anul 2000, pentru tratarea apelor uzate, a aerului, a solului a deseurilor, pentru protejarea resurselor naturale. Astfel, astazi, impactul activitatilor Uzinelor Dacia asupra mediului este la nivelul uzinelor din Europa Occidentala”, a spus Anca Oreviceanu (foto stanga).
Gala GBI 2013: Automobile Dacia, locul I
la Impactul asupra Mediului – Industrie/Productie
Dacia, cel mai bun ambasador al economiei romanesti si principalul producator de automobile din Romania, s-a remarcat in cadrul Galei Green Business Index (GBI) 2013 la sectiunea Impactul asupra Mediului, categoria Industrie/Productie, unde a castigat locul I, pentru modul responsabil in care isi manifesta grija fata de mediul inconjurator.
Mediul ramane una dintre preocuparile de baza si in toate proiectele noi ale companiei, atat din punct de vedere industrial, cat si al vehiculelor si organelor mecanice produse”, potrivit Ancai Oreviceanu.
GBI, singurul instrument gratuit
de evaluare a responsabilitatii fata de mediu
Aflat la a patra editie, Green Business Index este singurul instrument gratuit de evaluare a responsabilitatii fata de mediu a companiilor din Romania. De asemenea, furnizeaza servicii de asistenta si formare in vederea imbunatatirii performantei de mediu a acestora.
De patru ani, monitorizam prin GBI initiativele „verzi” din sectorul de afaceri romanesc si realizam anual un top al companiilor aflate in diferite stadii de „inverzire” a afacerilor lor. Cresterea numarului de companii inscrise in Green business Index in 2013, precum si rezultatele evaluarilor anuale dovedesc ca, in ciuda stadiului incipient, exista premise pentru dezvoltarea economica durabila si in tara noastra”, a declarat Raluca Fiser, presedintele AGR (foto dreapta).