Niște cercetători britanici au analizat impactul pe care o pâine îl are asupra mediului. Aceștia au colectat și analizat datele de pe întreg lanțul de producție și distribuție, de la plantarea semințelor de grâu până la ambalarea pâinii. Cel mai poluant proces în lanțul de producție a fost obținerea materiei prime, care implică folosirea îngrășămintelor.
În Marea Britanie, în fiecare zi, sunt vândute aproximativ 12 milioane de pâini. Potrivit rezultatelor studiului, îngrășămintele produc 43% din totalul emisiilor de gazelor cu efect de seră. Gradul mare de poluare provine și de la cantitățile mari de energie și gaze naturale folosite pentru a produce fertilizatorii.
De asemenea, în Marea Britanie, în cazul a mai mult de 60% dintre culturile agricole se folosesc fertilizatori. Cu toate că aceștia pot îmbunătăți performanțele agricole, sunt compuși din substanțe precum metan, dioxid de carbon, amoniac și nitrogen, care contribuie la emisiile de gaze cu efect de seră. În plus, următoarele cele mai poluatoare procese au fost morăritul și coacerea pâinii.
Unul dintre autorii studiului, profesorul Peter Horton de la Graham Center for Sustainable Futures, vorbește despre gradul diferit de poluare dintre procesarea și producerea grâului:
„Cea mai mare poluare nu rezultă în urma procesului de măcinare a grâului, de coacerea a pâinii sau a transportului către magazine. Am descoperit că mai mult de jumătate din impactul asupra mediului pentru a produce o pâine provine de la cultivarea grâului. Așadar, cel mai mare impact nu îl are procesarea, ci producerea materiei prime – grâul”, a explicat profesorul Peter Horton.
Totodată, continuă acesta, pentru ca grâul să crească repede are nevoie de fertilizatori, elementul cheie în agricultura intensivă. Fără fertilizatori, explică Peter Horton, fie se produce mai puțină mâncare, fie este nevoie de mai mult teren pentru a planta mai mult grâu, cu un cost economic și de mediu mai mare.
Autorii studiului sunt de părere că trebuie să existe o mai mare responsabilitate pentru toți actorii implicați. Ei consideră că a hrăni șapte milioane de oameni corect și în mod sustenabil nu ar trebui să fie doar o problemă tehnologică, ci și una de economie politică. Ei văd o soluție în acordarea de stimulente pentru ca agricultorii să folosească o cantitate mai mică de fertilizatori.
