Agricultura ecologică, subfinanțată în favoarea celei intensive

Sistemul agricol actual poluează și deteriorează apa, solul și aerul. El contribuie masiv la schimbarea climei și dăunează biodiversității și bunăstării fermierilor și consumatorilor. Exemple convingătoare de agricultură ecologică din toată lumea arată că există optiuni alternative reale și fezabile. Dar aceasta trebuie sprijinită pentru a fi extinsă. În prezent agricultura ecologică primește doar 5% din fondurile alocate pe plan mondial pentru cercetare și dezvoltare în agricultură, în timp ce 95% sunt cheltuite pentru perpetuarea sistemului alimenar actual.

organic

„Sistemul alimentar actual a fost conceput pe securitatea alimentară, însă nu este suficient pentru a rezolva dezechilibrele și inegalitățile actuale”, a declarat, vineri, Alexandru Riza, coordonatorul campaniei de agricultură sustenabilă a Greenpeace România, la conferința de lansare a raportului „Cele 7 principii ale agriculturii ecologice”, un document manifest despre nevoia unei schimbări sistemice în felul în care hrana este produsă și consumată. Potrivit acestuia situația actuală a permis concentrarea puterii în jurul câtorva corporații.

Datele Greenpeace arată că doar 6 companii controlează două treimi (66%) din vânzările de semințe pe plan mondial, iar în perioada 2004 – 2008, 72% din toate cererile de brevetare pentru varietăți de semințe au fost depuse de trei companii: Monsanto, Pioneer și Syngenta. De asemenea, doar patru companii (ADM, Bunge, Cargill, Dreyfuss) controlează 75% din comerțul global de mărfuri agricole.

Agricultura ecologică ar putea echilibra balanța în favoarea mediului, producătorilor și consumatorilor

Potrivit raportului Greenpeace, agricultura ecologică este soluția pentru un viitor sustenabil care ar oferi variante reale problemelor de echitate socială, cum ar fi lipsa accesului egal la resurse al fermierilor și reducerea risipei de hrană.

Primul principiu al agriculturii ecologie, în viziunea Greenpeace este suveranitatea alimentară. Suveranitatea alimentară preia controlul și pune sistemul alimentar în mâinile celor care produc, distribuie și consumă alimente. Se asigură astfel că fermierii, comunitățile și oamenii au dreptul să-și definească propriile sisteme alimentare.

Beneficiile pentru fermieri și comunitățile rurale

Una dintre discrepanțele cu cele mai mari efecte negative ale sistemului actual este faptul că cei care produc (fermieri, lucrători agricoli, pescari) suferă adesea de sărăcie și nu au acces la hrană. Agricultura ecologică poate contribui la dezvoltarea rurală și la lupta împotriva sărăciei și foametei, permitând existența în comunitățile rurale a unor mijloace de trai sigureși viabile din punct de vedere economic.

Recolte inteligente

Pentru a crește disponibilitatea alimentelor pe plan global și pentru îmbunătățirea mijloacelor de trai în zonele mai sărace trebuei să se reducă utilizarea nesustenabilă a culturilor actuale, să se diminueze risipa alimentară, să se micșoreze consumul de carne și să se minimizeze folosirea terenurilor pentru culturile energetice.

Biodiversitate

Modelul actual de agricultură promovează monoculturile. Pe terenuri mari se cultivă plante uniforme din punct de vedere genetic, cu nivel scăzut de biodiversitate și nu lasă loc de refugiu pentru plante și animale sălbatice. Prin sistemul de agricultură ecologică efectul este opus.

Sănătate durabilă a solului și apă mai curată

Agricultura ecologică protejează solul de eroziune, poluare și acidificare. Prin creșterea cantității de materie organică din sol atunci când este nevoie, se poate mări gradul de retenție a apei și se previne degradarea solului.

Protecție ecologică împotriva dăunătorilor

Agricultura ecologică permite fermierilor să țină sub control dăunătorii și buruienile fără a recurge la pesticide chimice scumpe, care pot afecta solul, apa, ecositemele, dar și sănătatea fermierilor și a consumatorilor.

Producție alimentară rezistentă la schimbările climatice

Un sistem alimentar reproiectat ar însemna absorbție de carbon pe scară largă și multe alte căi de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Reciclarea nutrienților, fixarea biologică a azotului și regenerarea solului ar conduce la reducerea emisiilor de carbon. Din toate aceste motive agricultura ecologică este unul dinttre cele mai puternice instrumente de care omenirea dispune în lupta cu schimbările climatice.

Citește și:

Agricultura ecologică generează venituri cu 35% mai mari decât cea convențională

spot_img

Ultimele știri