Agenţia Internaţională pentru Energie: emisiile globale de carbon vor atinge un nivel record în 2018

Emisiile globale de carbon vor creşte şi vor creşte la un nivel record în 2018, astfel că şansele de atingere a obiectivului ce vizează limitarea creşterii temperaturii mondiale sub pragul de 1,5 grade Celsius sau 2 grade Celsius să devină tot mai reduse, a anunţat directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA). 

Fatih Birol, directorul IEA, a declarat într-o conferinţă de presă organizată la Paris că datele pentru primele nouă luni ale anului 2018 sugerează deja o creştere record a emisiilor de carbon.

Potrivit unui raport publicat recent de ONU, omenirea ar trebui să opereze o serie de modificări în ceea ce priveşte modul în care consumă energie, călătoreşte şi realizează construcţii, dacă doreşte să îşi atingă obiectivul de limitare a încălzirii globale.

„Îmi pare rău, am veşti foarte proaste. Datele pe care le deţinem mă fac să mă simt cuprins de disperare”, a declarat Fatih Birol în acea conferinţă de presă, organizată în sediul Ambasadei Poloniei din Paris.

Polonia va găzdui negocierile organizate de ONU în cadrul COP24 în luna decembrie, ce vizează redactarea unei „cărţi de reguli” pentru a implementa istoricul Acord pentru climă semnat la Paris în 2015. Acel acord a formulat o serie de obiective pentru a elimina treptat utilizarea combustibililor fosili în acest secol, pentru o reorientare a industriilor către energii mai curate şi pentru a contribui la limitarea creşterii temperaturii globale.

„Analizând datele din primele nouă luni ale acestui an, observăm că emisiile din 2018 vor creşte încă o dată… emisiile globale vor atinge un record istoric. De aceea, şansele de atingere a unor obiective atât de ambiţioase, după părerea mea, devin tot mai mici cu fiecare an, cu fiecare lună”, a adăugat Fatih Birol.

Emisiile de carbon ale sectorului energetic au crescut pentru al doilea an consecutiv

spot_img

Ultimele știri