Compania Kronospan Sebes a achitat amenda de 100.000 de lei aplicata de catre Garda Nationala de Mediu.
Motivul penalizarii e faptul ca societatea nu a demolat pana la inceputul acestei saptamani noua instalatie de formaldehida ridicata fara autorizatie.
Reprezentantii companiei au precizat ca vor contesta aceasta amenda, pe care au catalogat-o drept „o greseala."
Firma din Sebes primise un termen de 30 de zile, care a expirat luni. Instalatia a fost ridicata in proportie de 90%, fara autorizatie de constructie si de mediu. Dupa achitarea amenzii, compania a primit un nou termen de 30 de zile.
Daca nu se va respecta nici acest termen, firma va fi amendata iarasi cu 100.000 de lei. Reprezentantii acesteia motiveaza intarzierea prin faptul ca demolarea poate fi facuta doar de o firma specializata in operatiuni de asemenea anvergura, iar in Romania nu ar exista astfel de societati.
Se asteapta ofertele unor firme din Franta, Italia si Polonia.
Pentru mai multe informatii viziteaza Adevarul