Adevarul: Jocurile Toxice de la Beijing

Cel mai mare maratonist al lumii vrea sa refuze Jocurile Olimpice.Smogul cvasipermanent din Beijing, una dintre cele mai poluate capitale ale lumii, i-a determinat pe oficialii Jocurilor Olimpice sa lanseze un avertisment cu privire la riscurile la care se pot expune atletii si vizitatorii straini care vor asista la apropiatele competitii sportive.

Cele peste trei milioane de vizitatori asteptati sa vina in luna august, la Jocurile Olimpice de la Beijing, sunt sfatuiti sa nu-i imite pe atleti si sa-si reduca exercitiile fizice, deoarece pot suferi din cauza gradului mare de poluare din capitala chineza. In special persoanele care sufera de astm ar trebui sa-si ia masuri de precautie
din cauza smogului care acopera frecvent cerul Beijingului, avertizeaza un medic din capitala chineza, citat de ziarul britanic "The Times".

"Majoritatea activitatilor vor avea loc in aer liber, iar vizitatorii vor depune cu siguranta un efort in plus, chiar si numai prin alergatura intre locurile de desfasurare a competitiilor sportive si zonele turistice. Aceasta activitate fizica crescuta, combinata cu expunerea la poluare, ar putea afecta mult organismul", spune medicul Ahmed Fahmi, directorul organizatiei International SOS. Aceasta consiliaza guverne, companii si comitete olimpice cu privire la gestionarea personalului olimpic in timpul competitiei.

Atletii, cei mai afectati

Fahmi ii sfatuieste pe vizitatorii care sufera de astm sa efectueze inainte de calatorie un control medical amanuntit. Oficialii delegatiei sportive din Marea Britanie incearca in prezent sa gaseasca solutii pentru a combate efectele poluarii asupra performantei atletilor, in special cei implicati in competitiile de anduranta. Medicii delegatiei vor testa sportivii impotriva astmului, iar cei sensibili vor primi medicatie specializata. In plus, sportivii vor avea diete bogate in peste si vor fi tratati cu masti faciale antipoluare.

Pe masura ce se apropie data inceperii Jocurilor Olimpice, nivelul particulelor toxice din aerul Beijingului ii ingrijoreaza din ce in ce mai tare pe competitori, antrenori, sponsori si sefi de delegatii. Beijingul este situat intr-o zona depresionara care, in functie de directia vantului, se umple de emisiile fabricilor sau de praful provenit din campiile mongole.

In luna decembrie, meteorologii au masurat un nivel-record al poluarii aerului,respectiv de 12 ori mai mare decat recomandarile maxime ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Autoritatile chineze au inchis mai multe fabrici si au redus cu o treime traficul din Beijing, sperand ca, prin reducerea poluarii, 70% din zilele competitiei sa aiba "cer albastru".

Multi atleti vor veni in ultimul moment sa participe la competitie, insa medicii avertizeaza ca acestia au nevoie de cel putin 10 zile pentru a se adapta la aerul po-luat. Atletul etiopian Haile Gebrselassie, considerat cel mai bun maratonist al lumii, a declarat ca ar putea lipsi de la proba maratonului de teama poluarii. "A alerga mai mult de doua ore in aceste conditii este foarte dificil. Si doar sa te plimbi e greu", a spus recent acesta.

Pentru mai multe informatii vizitati Adevarul

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri