Mai multi activisti pentru protectia mediului au fost arestati, duminica, dupa ce au incercat sa opreasca pentru o zi productia la o centrala pe carbune in sud-estul Marii Britanii, o centrala operata de compania germana E.ON, informeaza Reuters.
Protestatarii si-au exprimat, astfel, nemultumirea fata de construirea a doua noi facilitati pe baza de carbune care vor fi operate tot de E.ON. Acestia au escaladat fortele de securitate si au incercat sa patrunda in situl centralei chiar si cu barca pe un rau din apropiere. Desi protestul a debutat ca un mars pasnic, acesta a devenit violent. Politia a relatat ca a arestat aproximativ 50 de persoane.
Cu toate acestea, activistii nu au reusit sa opreasca productia. „Am fost nevoiti sa crestem efectivele de securitate, insa statia energetica genereaza”, a declarat un purtator de cuvant al E.ON.
Protestatarii sustin ca centralele pe carbune emit cantitati inacceptabile de dioxid de carbon, principalul gaz responsabil pentru incalzirea globala. E.ON sustine, insa, ca cele doua noi unitati care vor fi construite vor emite mai putine substante daunatoare, intrucat are in plan ingroparea dioxidului de carbon cu autorul tehnologiilor de captare si stocare a gazului, tehnologii care nu sunt, insa, testate comercial.