Regizorul și jurnalistul Mihai Dragolea și activistul Tiberiu Boșutar, alături de un al treilea jurnalist, care lucrau la un documentar internațional despre tăierile ilegale de păduri din România, au fost bătuți de circa 20 de indivizi într-o pădure de pe raza comunei Coșna din județul Suceava, semnalează Greenpeace.
„Echipamentul și toate înregistrările i-au fost distruse. Alături de el se aflau un coleg și activistul de mediu Tiberiu Boșutar, care îi ajuta să identifice dovezile crimelor forestiere din Bucovina. Atacul a fost sever, două dintre victime pierzându-și cunoștința în drum spre Spitalul Municipal din Vatra Dornei”, a scris organizația.
Câțiva dintre atacatori au fost identificați și duși la Secția 15 de Poliție din Vatra Dornei. Avocații Greenpeace au intrat deja în legătură cu victimele conștiente și le oferă asistență juridică de urgență.
Tiberiu Boșutar a povestit, într-un live făcut din ambulanța în drum spre Spitalul Județean Suceava, că au fost atacați de zeci de persoane care aveau asupra lor topoare și răngi și care au spart toate echipamentele pe care jurnaliștii le dețineau. El a spus că familia sa a fost amenințată și că se teme pentru ei. El a mai spus că Dragolea a primit un pumn și a căzut într-o râpă, fapt ce a făcut să poată să fugă și să sune la 112.
Greenpeace a cerut Inspectorului General al Poliției Române și Inspectorului Șef al IPJ Suceava să se implice direct în soluționarea acestui caz și să urmărească ancheta până la finalizarea ei.
Postarea Greenpeace a fost distribuită masiv și mai mult artiști, activiști și jurnaliști și-au manifestat indignarea.
„Dincolo de impactul emotional sporit (pe Mihai Dragolea îl cunosc personal, a regizat documentarul Regii Pandemiei) sunt furios și mă simt îngrozitor să știu că suntem la mâna unei mafii care nu mai are scrupule și nici frică într-o țară scăpată de sub control”, a scris Tudor Chirilă, într-o postare extrem de critică la adresa autorităților.
„Nu e prima dată și nici nu va fi ultima dacă nu avem autorități care să își facă treaba. O să ajungem să avem bande de vigilante ca să nu fie bătuți jurnaliștii în timp ce își fac treaba… așa arată disoluția statului. Stat membru UE”, a comentat activista Elena Calistru, Funky Citizens.
Citește și: Record de avize emise de SUMAL într-o singură zi