Într-un oraș în care benzina e „mai ieftina ca apa”, în care poluarea e la unele dintre cele mai mari cote din lume, iar temperaturile depășesc vara 50 de grade, autoritățile și-au propus să construiască, până în 2020, aproape 900 de kilometri de piste pentru biciclete. Totul, prin deșert. Se întâmplă în Dubai, unde, deocamdată, cicliștii au la dispoziție 180 de kilometri de piste. Cei care le-au testat au rămas profund impresionați. Printre aceștia, se numără și un român, stabilit acolo în urmă cu 4 ani. Iată ce înseamnă, din experiența lui, să fii biciclist în Dubai.
Bogdan Togoe este din Severin. A studiat relații economice internaționale la ASE, apoi a plecat la un masterat în Madrid. După un ERASMUS în Franța și un internship în Germania, a acceptat un post în Dubai. De 4 ani, lucrează acolo pentru compania americană Chrysler, dar călătorește în toată lumea, cu afaceri.
Energia și-o ia parțial din sportul pe care îl practică deja la nivel profesionist, și anume ciclismul. Uneori, se trezește la 4 dimineața ca să pedaleze, participă la competiții și suferă când este nevoit să „tragă pe dreapta”. Recent, și-a rupt piciorul, sărind de pe o trambulină pe alta, într-un parc de distracții, iar recuperarea și revenirea pe pistă au fost cam dificile.
Avem niște curse de calificare pentru o competiție în decembrie și avuserăm 100 și ceva de kilometri de făcut și fu’ cam dur, că n-am mai fost demult pe bicicletă.
Entuziasmul l-a ajutat însă să termine traseul, în aproximativ 3 ore.
O pistă „magnifică”, relativ aproape de oraș, în plin deșert
Pista pe care pedalează de obicei Bogdan a fost construită exclusiv pentru biciclete, în afara orașului, prin deșert. Are 2 benzi pe sens, dar acestea sunt atât de largi încât încap lejer 3 bicicliști în paralel, în fiecare direcție de deplasare.
„Pista are întâi o linie dreaptă, de vreo 18 km, căreia noi îi zicem “bățul”/ “stick”. Apoi, ajungi la un cerc de vreo 50 de km. La mijlocul lui, pe la kilometrul 25, mai e un alt cerc, de vreo 20 de kilometri. Dupa aia, te întorci iar pe cercul ăl mare, mai mergi iară vreo 15-20 de kilometri și mai e un alt cerc, de vreo 25 de kilometri, în interior. Totul în deșert. Nu există mașini acolo, nu există pietoni, nimic care să te distragă.”, povestește Bogdan.
În ceea ce privește dificultatea traseului, românul mărturisește că, deși nu există urcușuri și coborâri, e destul de solicitant, mai ales pentru cei care nu sunt obișnuiți cu piste drepte.
Veniră niște prieteni din Africa de Sud și au găsit-o destul de dificilă, pentru că aici trebuie să pedalezi mereu, nu te oprești. 95% e numai drum drept. Ai câteva dealuri, dar nu le poți zice cățărări. În Africa, de exemplu, sunt munți și tragi să ajungi în vârful muntelui, dar apoi ai coborâre și nu faci nimic, poți să îți tragi sufletul. Dar aici, în continuu, în continuu, trebuie să pedalezi. Nu e ușor, dar e ok.
Pista despre care vorbește Bogdan este folosită deopotrivă de profesioniști și de amatori. În fiecare weekend, aici se strâng mii de persoane, pentru a pedala.
Ai o groază de familii care se duc acolo cu copiii, nu e numai pentru profesioniști. E super populată, nu există zi în care să nu găsești pe cineva pe pistă. Aici, am întâlnit directori, am întâlnit GM, am întâlnit CEO și oameni normali, toți pe bicicletă. O dată, am dat chiar și de o familie de români. Ceea ce e interesant este că vorbesc cu toți ca și cu prietenii mei. Când suntem acolo, suntem egali.
Nefiind deocamdată conectată cu orașul, pista dispune de două parcări generoase. În cadrul lor, există și magazine care închiriază biciclete și organizează tururi, dar și echipaje care oferă asistență bicicliștilor care au nevoie. Și Bogdan a fost nevoit să ceară ajutor.
Mi s-a întâmplat să am de 2 ori pană în același tur. Și i-am sunat pe aștia și au venit să mă ia. Vin cu mașina, au mașini speciale cu loc în spate. Dar vin prin deșert, pe marginea drumului, nu pe pistă, că nu au voie. Pe pistă, sunt cicliști și nu-i deranjează.
Altă dată, a ajuns chiar și în ambulanță, cu un prieten peste care au căzut mai mulți bicicliști dintre cei 20 cu care se aflau. În poză, zâmbea, în încercarea de a destinde atmosfera.
Pe lângă echipajele mereu la dispoziția cicliștilor, din 10 în 10 kilometri, există foișoare cu acoperiș și bănci. „Acolo, stai și te odihnești, îți tragi sufletul, pentru a putea începe din nou”, explică Bogdan.
Accesul către pistă nu este însă cel mai facil posibil. Conaționalul nostru, de exemplu, face în jur de 15 – 20 de minute de acasă până la pistă, cu mașina. Deși nu toată lumea poate să ajungă, cei care reușesc nu au cum să fie dezamăgiți: „Locul e magnific. Toți cei pe care i-am adus aici au fost super impresionați”.
Iar, peste alți câțiva ani, va fi și mai impresionant. Autoritățile planifică să unească această pistă cu altele existente, mai mici, și să le conecteze apoi pe toate cu orașul. Până în 2020, și-au propus să finalizeze aproape 900 de kilometri de piste. Da, ați citit bine. 900!
Cum a luat naștere ambițiosul plan al pistelor de biciclete
Bogdan își amintește că, în momentul mutării sale în Dubai, nu existau decât 36 de kilometri de pistă. Acum, sunt în jur de 180: 115 km pe Seih Assalam și Al Qudra Road, 17 km pe Jumeirah Road, 1.4 km făcând legătura între Jumeirah Road și Al Mankhool Road, 11 km în partea centrală a regiunii Bur Dubai, 1.6 km la mall-ul stației de metrou Emirates, 1.9 km la stația Al Rigga, 3.5 km în zona rezidențială Al Quoz, 4 km la Nad El Sheba și, inaugurați recent, alți 23 care unesc pista de la Seih Assalam cu cea de la Nad El Sheba.
Ideea pistelor a pornit de la Sheikh Hamdan, unul dintre fiii conducătorului, Sheikh Mohammed. Hamdan este pasionat de ciclism și a fost cel care „a avut viziunea” consturirii lor.
În Dubai, venitul principal provine din turism. Cu toate acestea, conform reprezentanților ONG-urilor de ciclism din oraș, autoritățile nu au investit pentru a obține profit, ci pentru a încuraja dezvoltarea sportului și pentru a combate fenomene precum obezitatea sau poluarea.
Spencer Collard, reprezentant al asociației Dubai Roadsters, își mărturisește îngrijorarea față de condiția fizică a conaționalilor săi și se arată încrezător în planul autorităților de a promova sportul:
Dacă ne uităm la populația cu obezitate sau diabet în lume, numai America mai întrece națiunile arabe. Prin construirea de piste, ideea autorităților este să îi determine pe oameni să devină activi. Punând la dispoziție facilități gratuite pentru toată lumea, ca nicăieri în lume, se încurajează practicarea acestui sport. Nu există multe țări în care poți să te dai cu bicicleta pe o porțiune de 160 de kilometri, pe o pistă dedicată, fără să fii nevoit să fii atent la altceva decât la ceilalți cicliști.
Pe lângă încurajarea unei activități benefice pentru sănătate, prin construcția de piste, autoritățile și-au mai propus să reducă poluarea. Conform severineanului stabilit în Dubai, construcția de piste face parte dintr-un plan mai amplu de „înverzire” a orașului. Emiratele Arabe Unite a fost declarată de Banca Mondială cea mai poluată regiune din lume.
Autoritățile au început însă să ia măsuri. Pe lângă construcția de piste, instituția Road and Transport Authority a cumpărat taxiuri și autobuze hibrid, pentru a compensa poluarea generată de consumul exagerat de combustibil. Bogdan ne-a explicat situația: „Aici, benzina e mai ieftină ca apa. Plătesc pe 1 litru de benzină 1,5 lei. Există numai mașini cu motoare mari, mașini puternice, întrucât nimeni nu e preocupat de costul benzinei. Autoritățile încearcă să schimbe situația, dar o să mai dureze puțin.”
Construcția de piste prin oraș, un plan prea ambițios?
Deocamdată, orașul în sine nu este foarte prietenos cu bicicliștii. Însă, lucrurile sunt pe cale să se schimbe, căci nu doar autoritățile construiesc piste. Ansamblurile rezidențiale noi din Dubai sunt obligate să prevadă facilități pentru bicicliști. În partea deja construită, e mai greu de intervenit, dar nu imposibil, conform fondatorului unui club de ciclism din Dubai. „Implementarea infrastructurii pentru biciclete într-un plan pentru un oraș care abia se dezvoltă e mai ușor de gestionat. Într-un oraș deja dezvoltat, e foarte greu să revendici drumul”, a declarat, pentru Green Report, Stewart Howison, fondatorul Cycle Safe Dubai.
Însă nu imposibil, din spusele lui Spencer Collard. „Și pe stradă, șoferii încep să accepte bicicliștii. E un proces de educare. Dar nu trebuie să ne ferim să circulăm pe drum, căci altfel șoferii nu vor învăța niciodată că avem nevoie de 1.5 metri de la marginea șoselei”.
Bogdan, deși mai precaut, este totuși încrezător în șansele de reușită ale autorităților din Dubai: „Acum, nu prea poți să mergi cu bicicleta prin oraș, căci nu există cultul acesta al bicicletei, nu ai piste de bicicletă prin oraș. Apoi, mai este și problema cu căldura: dacă ieși pe la 11 – 12 la amiază, te topești, sunt peste 50 de grade Celsius. Cu toate acestea, sunt sigur că o să facă piste peste tot”.
În alte orașe, precum București, condițiile sunt mult mai prielnice. Cu toate acestea, edilii nu au pomenit niciodată de planuri la fel de ambițioase. Însă, nu e prea târziu. Stewart Howison recomandă autorităților care vor să dezvolte o infrastructură pentru biciclete să ia exemplul altor țări care au făcut-o deja cu succes și să consulte cicliștii înainte de a le proiecta.
Cel mai bun lucru pe care îl pot face autoritățile este să consulte utilizatorul final și, în loc să se facă ceva drăguț doar din punt de vedere vizual, să construiască ceva funcțional. De aceea Dubai a avut succes, pentru că a avut inspirația să facă piste atractive vizual, dar s-au consultat cu ONG-urile și cu cicliștii pentru a le face prietenoase și funcționale. Cred că este un aspect foarte important.
Consultarea stakeholderilor pe plan local este doar una dintre dovezile disponibilității celor de la Road and Transport Authority de a schimba destinul orașului și de a da astfel un exemplu și altora. Contactați de Green Report, reprezentanții instituției au răspuns în doar o zi la e-mail și ne-au pus la dispoziție informațiile solicitate în cursul aceleiași săptămâni. Să ne mai întrebăm oare cât ar fi durat în România?
