În weekend-ul 23-25 mai, spațiul verde de la Roaba de Cultură a găzduit evenimentului „Acceptă Provocarea”, organizat de către Asociația Green Revolution cu sprijinul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) și în parteneriat cu Primăria Municipiului București.
Evenimentul a adus împreună peste 750 de copii și cadre didactice de la 4 școli și licee bucureștene care au participat la o zi plină de activități în aer liber dedicate protejării mediului.
Copiii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani au învățat despre mediu prin joc și distracție: teatru interactiv, ateliere creative, jocuri sportive și ecologice, dar și o mulțime de surprize care au făcut ca ziua să fie una memorabilă.
Proiectul „Acceptă Provocarea UP2U” a fost gândit ca un mod inedit de a-i implica pe tineri în problemele de mediu. Într-o lume în care rețelele sociale influențează comportamente și alegeri, proiectul a folosit aceste canale pentru a transmite mesaje puternice despre sustenabilitate, reciclare și grijă față de natură.

Competiția video continuă!
Competiția pentru cele mai bune filmulețe de mediu create de elevi pe canalele lor de social media este încă deschisă! Până la finalul acestei săptămâni, toți cei interesați mai au timp să pregătească materiale originale și convingătoare și să le înscrie în concurs.
Cum funcționează?
Elevii care au participat la cursurile teoretice din școlile selectate, dar și toți ceilalți interesați, sunt invitați să parcurgă conținutul disponibil pe paginile web ale proiectului și să aplice ce au învățat.
Aceștia trebuie să creeze și să posteze materiale video scurte pe rețelele sociale, în care:
- semnalează probleme reale de mediu (ex. deșeuri abandonate, arderi ilegale, focuri în spații nepermise)
- sau promovează inițiative ecologice pozitive din comunitatea lor.
Materialele trebuie filmate cu telefonul mobil și postate pe conturile personale, folosind hashtag-ul #AcceptaProvocareaUp2u și tag la @greenreportnews (Instagram) sau @greenreportpodcast (TikTok).
Cele mai apreciate postări vor fi premiate cu un telefon performant, iar câștigătorii vor avea ocazia să participe la un podcast marca Green Report, unde își vor împărtăși viziunea despre protecția mediului alături de invitați speciali din domeniu.
„Acceptă Provocarea UP2U” este mai mult decât un proiect educațional – este un pas concret spre o generație care înțelege importanța mediului și acționează activ pentru a-l proteja.
📌 Mai multe informații despre proiect, precum și regulamentul concursului, sunt disponibile aici:
👉 https://afm-bucuresti.green-report.ro/

Acceptă Provocarea UP2U este un proiect finanţat din Fondul pentru mediu (www.afm.ro ) în cadrul programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.