Peste 7000 de universități și facultăți din întreaga lume au declarat urgență climatică

Peste 7000 de universități și facultăți din întreaga lume au declarat urgență climatică și au dezvăluit un plan prin care se vor angaja să combată criza.

Într-o scrisoare inițiată de Environmental Association for Universities and Colleges (EAUC), organizația Second Nature și programul UNEP Youth and Education Alliance, instituții de învățământ superior își iau angajamentul de a combate criza climatică, prezentând un plan care presupune tranziția către neutralitate din punct de vedere al carbonului până în 2030 sau cel târziu 2050 și mobilizarea resurselor către cercetare în domeniul schimbărilor climatice orientate spre acțiune, precum și pentru dezvoltarea competențelor. De asemenea, planul prevede introducerea de programe educaționale legate de protecția mediului și sustenabilitate.

„Mințile tinere care sunt formate de instituțiile noastre trebuie să fie echipate cu cunoștințele, competențele și abilitatea de a răspunde la provocările tot mai mari ale schimbărilor climatice. Trebuie să lucrăm împreună pentru a susține o planetă locuibilă pentru viitoarele generații și să ne jucăm rolul în construirea unui viitor mai verde și mai curat pentru toată lumea.”, menționează scrisoarea.

În cadrul scrisorii, profesorii cer altor instituții și guverne să declare urgență climatică și să ia măsuri urgente pentru a combate criza. Organizatorii estimează că peste 10.000 de instituții de educație superioară se vor alătura inițiativei până la sfârșitul lui 2019.

Până acum, scrisoarea a fost semnată de 25 de rețele internaționale care reprezintă aproximativ 7050 de instituții și 59 de instituții individuale care împreună au în jur de 652.000 de studenți.

Instituțiile individuale provin din țări din întreaga lume, cum ar fi Argentina, China, Columbia, Danemarca, Franța, Germania, India, Indonezia, Mexic, Nigeria, Arabia Saudită, Uganda, Marea Britanie și Venezuela.

În ultimele luni, elevi și studenți din întreaga lume au plecat de la ore în semn de protest față de lipsa de măsuri luate de guverne pentru a combate criza climatică.

spot_img

Ultimele știri