Studiu: 50% dintre români consideră că fiecare dintre noi este responsabil pentru reducerea emisiilor de CO2

Cine trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru protejarea mediului? Cetăţenii, agenţii economici sau factorii politici? Majoritatea europenilor afirmă că fiecare cetăţean ar trebui şi poate să facă ceva. Dacă majoritatea germanilor, campionii mondiali autoproclamaţi ai protecţiei climatice, consideră că responsabilitatea este a agenţilor economici şi a factorilor politici, cei mai mulţi români, în proporţie de 50%, cred că toţi suntem responsabili pentru reducerea acestora, potrivit unui sondaj de opinie reprezentativ efectuat de către institutul de cercetare a pieţei Puls, la solicitarea E.ON.

Din cele 7.200 de persoane din Germania, Marea Britanie, Suedia, Italia, România, Republica Cehă şi Ungaria incluse în sondaj, 42,3% consideră că fiecare individ în parte are cea mai mare responsabilitate. Mai mult de o treime consideră că economia şi industria sunt forţele motrice în reducerea CO2, (34,6%), urmate de factorii politici (23,1%).

Fiecare dintre noi poate să reducă emisiile proprii de CO2 prin schimbarea comportamentului individual – fie că este vorba de trecerea la utilizarea electricităţii din surse regenerabile, de achiziţionarea unui autoturism electric sau de creşterea eficienţei energetice în propria locuinţă”, a declarat Karsten Wildberger, membru în consiliul E.ON, rugat fiind să comenteze rezultatele sondajului.

Pentru români factorii politici sunt văzuţi ca responsabili înaintea agenţilor economici

Pentru români, factorii politici sunt văzuţi ca principalii responsabili de 25,8% dintre cetăţeni, puţin mai mulţi decât cei 23,9% care cred că agenţii economici trebuie să fie în primul rând al luptei pentru reducerea emisiilor de CO2.

Cu toate acestea, industria şi comerţul, luate împreună consumă o mare parte a energiei. Deşi investiţiile companiilor în eficienţă energetică au crescut semnificativ în ultimii ani, încă mai există mult potenţial neexploatat.

Exemplele practice ne demonstrează că producţia de energie fără emisii de CO2 sau furnizarea de energie pur regenerativă sunt complet posibile în ziua de azi. Şi noi, în calitate de companie, trebuie să ne convingem clienţii să accepte astfel de soluţii”, a mai spus Wildberger.

Sondajul a fost realizat prin metoda CAWI (Computer Assistetd Web Interviewing) în perioada 19-26 noiembrie 2018 în şapte ţări europene pe eşantioane reprezentative pentru fiecare ţară (1048 persoane din România).

spot_img

Ultimele știri