2014, declarat oficial cel mai cald an din ultimul secol

2014 a primit din partea Agenției Meteorologice a Japoniei titlul oficial de cel mai cald an din istoria măsurătorilor, care a început din 1880, scrie scientificamerican.com.

 

 

La nivel mondial, recordul înregistrat de 2014 confirmă tendința ascendentă a temperaturii medii globale, din 1891 încoace, ca rezultat al încălzirii globale determinate de oameni. Temperatura a fost în 2014 cu 0,63 grade Celsius mai mare față de media secolului al XX-lea și cu 0,05 grade Celsius mai mare față de media din 1998 care a deținut recordul anterior de cel mai călduros an. Luna octombrie din 2014 fost cea mai caldă din 1880 încoace și a fost, consecutiv, cea de-a 38-a lună octombrie în cursul căreia temperatura globală a fost peste media secolului al XX-lea ajungând la 14,74 grade, potrivit specialiștilor.

Cu excepția Rusiei și a câtorva zone oceanice, în luna octombrie 2014 temperaturile medii înregistrate au fost mai mari decât cele înregistrate în perioada 1998-2010. Şi Organizația Meteorologică a ONU a declarat că 2014 a fost cel mai cald an din istorie confirmând astfel încălzirea globală. De asemenea, meteorologii din Franța au anunțat cu o lună în urmă că 2014 a fost cel mai cald an și în Franța din 1900 până în prezent. 2014 a fost declarat cel mai cald an și în Marea Britanie din 1910 încoace, potrivit serviciilor meteo britanice. Conform cifrelor avansate de specialiștii britanici, temperatura medie în Marea Britanie, în 2014, a fost de 9,9 grade Celsius, cu 0,2 grade peste recordul anterior care datează din 2006.

Citește și:

2014, probabil cel mai călduros an

VIDEO Cum se răspândește CO2 în aer într-un an

 

spot_img

Ultimele știri