EXCLUSIV GR: Ion Ariton: Romania valorifica 54% din potentialul sau hidroenergetic  

Considerat drept cea mai importanta resursa regenerabila de producere a energiei electrice, potentialul hidroenergetic al tarii, evaluat la 36,5 TWh/an, este valorificat in proportie de 54%, potrivit ministrului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Ion Ariton.

In interviul acordat ”Green Report”, acesta a mai vorbit si despre proiectele de retehnologizare ale grupurilor hidroenergetice, procesul de privatizare al microhidrocentralelor, dar si despre constructia hidrocentralei Tarnita-Lapustesti, in luna martie 2012 urmand sa fie constituita societatea comerciala care va avea ca obiectiv realizarea acesteia.

Citeste aici noul numar al revistei Green Report: Energia regenereaza Romania

Care este potentialul hidroenergetic tehnic amenajabil al Romaniei si de cand dateaza cea mai recenta evaluare?
Inventarierile facute in cadrul ISPH – Bucuresti au condus la valori ale potentialului tehnic amenajabil ceva mai mari, studiul elaborat in 1988 mentionand circa 36,5 TWh/an, fara micropotentialul evaluat la aproximativ 4 TWh/an. Din acest potential, 11,6 TWh/an revin Dunarii, iar raurilor interioare circa 24,9 TWh/an, amenajabil in proportie de aproximativ 96% (35,1 TWh/an) in centrale cu puteri instalate mai mari de 3,6 MW.

Care este, in prezent, gradul de valorificare a potentialului tehnic amenajabil?
In prezent gradul de valorificare a potentialului hidroenergetic al tarii este de 53,83%.

Cate dintre grupurile hidroenergetice romanesti au durata de viata depasita?
Principalele centrale hidro au fost retehnologizate (Portile de Fier, Lotru, Olt) sau se afla in curs de retehnologizare (Bicaz, Vidraru, Mariselu, Raul Mare), adica 60% din necesarul de retehnologizare, restul de 40% aflandu-se in stadiul elaborarii studiilor de prefezabilitate.

Care sunt sumele necesare pentru modernizarea acestora?
Modernizarea grupurilor hidroenergetice presupune cheltuieli de sute de milioane de lei, insa valoarea exacta o vom cunoaste la finalizarea studiilor de prefezabilitate incepute.

Cate sunt in proces de retehnologizare si care este valoarea totala a sumelor acordate?
In momentul de fata se afla in curs de retehnologizare 1 grup hidroenergetic din cadrul CHE Portile de Fier II si 6 grupuri hidroenergetice amplasate pe raul Olt, apartinand sucursalei Hidrocentralei Slatina.

Care este stadiul privatizarii microhidrocentralelor?
In prezent se elaboreaza documentatia necesara pentru demararea proceselor de vanzare a unui numar de 6 pachete propuse pentru o urmatoare etapa de privatizare, continand un numar de 16 microhidrocentrale cu o putere instalata totala de 7,3 MW si o energie totala de proiect de 25,9 GWh/an.

Cate microhidrocentrale s-au privatizat si cate au mai ramas de privatizat?
Pana in prezent au fost privatizate un numar de 87 de microhidrocentrale. In momentul de fata SC Hidroelectrica SA este foarte aproape de a finaliza analiza privind introducerea unui nou concept privitor la constituirea de societati comerciale de tip IPP (producator independent de energie) care sa contina atat proiecte noi, cat si MHC-uri (microhidrocentrale) in functiune care necesita retehnologizari in vederea calificarii lor ca Surse de Energie Regenerabila si a obtinerii de Certificate Verzi impreuna cu potentiali investitori.

Investitiile ce vor fi efectuate de catre societatile comerciale nou constituite vor fi organizate sub forma unor programe care vor avea in portofoliu mai multe proiecte ce vizeaza atat valorificarea in conditii de eficienta economica a potentialului hidroenergetic existent prin constructia de centrale noi, cat si modernizarea si retehnologizarea microhidrocentralelor existente aduse ca aport in natura in cadrul societatilor mixte.
In ceea ce priveste restul de microhidrocentrale, SC Hidroelectrica SA analizeaza noi solutii de valorificare a acestora.

Care este valoarea sumelor incasate in procesul de privatizare?
Pretul de pornire total al acestor licitatii, stabilit prin rapoarte de evaluare elaborate de catre firme specializate independente, a fost de peste 165 milioane de lei, SC Hidroelectrica SA incasand in urma licitatiilor publice cu strigare suma de 264,2 milioane lei.
Totodata, activele s-au vandut numai in conditiile asumarii unui program minim de investitii si protectia mediului de catre cumparatori, contractele fiind monitorizate pe o perioada de 5 ani in vederea respectarii acestor conditii.

In ce stadiu se gaseste proiectul hidrocentralei de la Tarnita-Lapustesti?
Constructia Hidrocentralei cu Acumulare prin Pompaj Tarnita-Lapustesti este un proiect prioritar pentru MECMA, Hidroelectrica si pentru Romania, avand in vedere serviciile tehnologice de sistem si energia de echilibrare pe care le va pune la dispozitia Sistemului Energetic National (SEN), permitand Romaniei sa-i indeplineasca angajamentele europene si obiectivele de strategie energetica in conditii de siguranta.

In concordanta cu prevederile Memorandumului aprobat de Guvenul Romaniei, SC Hidroelectrica SA a angajat in luna august 2010, prin procedura de licitatie restransa, un consultant general (Asocierea Deloitte Consultanta SRL, HydroChinaZhongNan Engineering Corporation, Banca Comerciala Romana SA) pentru servicii de consultanta juridica, financiara, comerciala si tehnica in vederea selectarii de investitori si a infiintarii societatii comerciale pentru realizarea obiectivului de CHEAP Tarnita-Lapustesti, conform legislatiei din Romania. Pana la acest moment, consultantul a elaborat un numar de 16 rapoarte, dintr-un total de 22, aferente prevederilor din caietul de sarcini.

Daca totul se va desfasura conform programului, in luna martie 2012 va fi constituita societatea comerciala care va avea ca obiectiv realizarea CHEAP Tarnita-Lapustesti, moment in care putem vorbi de inceperea investitiei.

Interviu de Cosmin Zaharia

Citeste si:

Hidroelectrica aplica clauza de forta majora la toate contractele de vanzare

Ministrul economiei propune mediului de afaceri chinez investitii la Cernavoda si Tarnita

Statul roman inventariaza microhidrocentralele vechi si vrea sa le vanda la licitatie

 

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri