Presedintele american, Barack Obama, a fost invitat la faimoasa emisiune a lui Jay Leno unde a anuntat ca viitorul caine al familiei Obama va sosi la Casa Alba la inceputul lunii aprilie, dupa vizita sa in Europa, informeaza Reuters.
„Cand ne vom intoarce, cainele va fi deja la Casa Alba”, a spus Obama adaugand ca nu numai fiicele sale Sasha si Malia sunt nerabdatoare sa vada patrupedul. „Se zice ca daca vrei un prieten in Washington, ia-ti un caine”, a glumit presedintele.
Rasa cainelui ales de familia Obama este cea de apa portugheza. Cainele de apa portughez poate fi negru, maro sau alb, si poate avea doua tipuri de par, ondulat sau cret. Rasa este populara printre oficialii de la Washington, iar familia Obama a fost sfatuita sa isi indrepte atentia in aceasta directie de senatorul Ted Kennedy, care este stapanul a doi catei de acest gen.
Catelul promis fetitelor Sasha si Malia va fi salvat dintr-un adapost pentru caini, pentru ca familia isi doreste sa atraga atentia asupra importantei acestui gen de initiativa, iar presa asteapta cu interes momentul in care el va fi prezentat publicului.