Cel mai usor material din lume, creat de cercetatori. Contine 99.99% aer

O echipa de cercetatori de la Universitatea californiana Irvine a reusit sa creeze cel mai usor material din lume, care are o densitate de 0,9mg/cc, de 100 de ori mai usor decat Styrofoam – un material din polistiren folosit la paharele de cafea.

Noul material redefineste lilmita celor usoare deoarece are o arhitectura celulara unica denumita “micro-lattice”.

Cercetatorii au reusit sa creeze acest material usor care este compus din 99.99% aer prin proiectarea procentului solid, de 0,01%, cu ajutorul unor masuratori efectuate in nanometri, microni si milimetri.

„Secretul este de a fabrica o retea de tuburi goale interconectate cu o grosime de 1.000 de ori mai mica decat cea a parului uman”, a declarat principalulautor al lucrarii, Tobias Schaedler, citat de MumbaiMirror.com.

Arhitectura materialului permite un comportament mecanic fara precedent pentru un metal, inclusiv recuperarea completa dupa o compresie puternica si o capacitate extraordinar de mare de absorbtie a energiei.

„Materialele devin de fapt mai puternice pe masura ce sunt reduse la scari nanometrice”, a explicat Lorenzo Valdevit, inginer mecanic si aerospatial, principalul cercetator din cadrul acestui proiect.

Noul material a fost creat pentru Departamentul american de Aparare si ar putea fi folosit in viitor pentru electrozii bateriilor si absorbtia socurilor sau a vibratiilor.

Foto: MumbaiMirror.com

Florin Tulbure

Citeste si:

Neutrinii au depasit din nou viteza luminii, in cadrul unui nou experiment

Viteza luminii a fost depasita in urma unui experiment, sustin fizicienii de la CERN

Atomi de antimaterie, "prinsi" timp de aproape 17 minute in laboratoarele CERN

Cel mai fierbinte material care a existat vreodata pe Pamant, creat de fizicieni cu ajutorul LHC

spot_img

Ultimele știri