Greenpeace si Centrul de Resurse Juridice au castigat 3 procese de mediu

Greenpeace Romania si Centrul de Resurse Juridice (CRJ) au obtinut castig de cauza in 3 dintre procesele intentate autoritatilor romane, pentru cauze legate de mediu. Cele 3 procese au vizat refuzul autoritatilor de a furniza informatii de interes public despre proiecte ce pot afecta mediul si sanatatea populatiei. 

Una dintre sentinte va obliga Agentia Nationala de Resurse Minerale (ANRM) sa comunice situatia minei de la Baia Mare, responsabila pentru cea mai grava poluare cu cianura din istoria Europei, in anul 2000. 

Organizatia a solicitat si alte informatii privind licentele de exploatare a minei. ”Aceste informatii, la care publicul are acces conform legii, in realitate pot fi obtinute doar in sala de judecata”, se arata intr-un comunicat al Greenpeace.

”Actiunile au fost intentate anul trecut, in mai, insa primul termen a fost stabilit foarte tarziu. Autoritatile judecate au obligatia sa furnizeze informatiile solicitate in teremen de 30 de zile de la stabilirea sentintei, altfel risca penalitati pe care ar trebui sa le plateasca statului”, a declarat pentru Green Report Catalina Radulescu de la CRJ.

Ea e mentionat ca hotararea tribunalului nu este inca irevocabila, iar autoritatile ar putea face recurs in termen de 15 zile de la pronuntarea sentintei.

Secretomanie in jurul proiectelor nucleare

Un al doilea proces castigat va obliga Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare (CNCAN) sa furnizeze o serie de informatii despre depozitul de deseuri radioactive in localitatea Saligny, judetul Constanta. 

Cele 2 organizatii au solicitat, fara succes, CNCAN mai multe documente, printre care consultarile cu publicul in privinta amplasarii, listele de participanti la discutii si documentatiile elaborate. In urma procesului, CNCAN va trebui sa furnizeze si documentatia de urbanism a teritoriului pentru constituirea depozitului, impreuna cu informatii legate de procedura de evaluare urmata.

”Desi semnatar al Conventiei de la Aarhus pentru acces la informatie, informare publica si acces la justitie in probleme de mediu, statul roman mentine o bariera de netrecut cand vine vorba despre informatiile legate de activitatile sale nucleare. Fie ca este vorba de reluarea construirii reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda, de initierea unei noicentrale nucleare, de fabrica de combustibil nuclear de la Mioveni sau de construirea depozitului radioactiv la Saligny, informatiile relevante sunt pastrate sub cheie, iar curiosii – descurajati”, spun reprezentantii Greenpeace.

A treia sentinta va obliga Consiliul Judetean Alba sa comunice catre Greenpeace si CRJ mai multe planuri urbanistice si de amenajare teritoriala in legatura cu proiectul de la Rosia Montana

Greenpeace si Centrul de Resurse Juridice vor continua actiunile de acest fel pentru obtinerea informatiilor de interes, contribuind la imbunatatirea comunicarii dintre public, societatea civila si autoritatile statului.

Raluca Petrescu 

spot_img

Ultimele știri