Gardianul: Ciolos cere reintroducerea culturii de soia modificata genetic

Tema culturilor de soia modificata genetic creeaza dispute intre ministrul Agriculturii si dezvoltarii rurale, Dacian Ciolos, si ministrul mediului si dezvoltarii durabile, Attila Korodi. Ciolos a confirmat ieri ca doreste introducerea acestui tip de culturi, desi colegul sau de guvernare se opune vehement. Potrivit Greenpeace, masura nu poate fi impusa fara acordul Ministerului Mediului si avizul Comisiei Europene. Potrivit Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), culturile de soia modificata genetic ar putea fi reintroduse in tara noastra, la doar un an dupa ce acestea au fost interzise. „Ministrul agriculturii, Dacian Ciolos, este pentru cultivarea de soia modificata genetic, iar MADR sustine reintroducerea acestor culturi”, a declarat ieri directorul de cabinet al ministrului agriculturii, Adrian Radulescu, citat de NewsIn. Radulescu a recunoscut ca solicitarea nu poate fi trimisa Comisiei Europene pana nu va exista un consens pe plan intern.

„Romania poate sa aiba initiativa de a solicita reintroducerea acestor culturi doar daca are aprobarea Guvernului, pentru ca este o decizie politica. Din pacate, Ministerul Mediului se opune acestei initiative”, a precizat reprezentantul MADR. Reprezentantul Ministerului Agriculturii a comunicat ca Olanda a depus deja o cerere pentru reinfiintarea culturilor de soia modificata genetic, care mai trebuie analizata doar de o comisie si a sustinut ca tara noastra are sansa sa se alature initiativei. Ideea a fost sustinuta si de presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR), Marcel Cucu, care a declarat ca tara noastra ar putea cultiva peste 500.000 de hectare cu soia modificata genetic, daca acest tip de culturi ar fi aprobat. Pe de alta parte, Ministerul Mediului a indemnat agricultorii sa renunte si la culturile de porumb modificate genetic – singurele permise in Romania-, deoarece acestea pot fi nocive atat pentru sanatate, cat si pentru mediu. De asemenea, Greenpeace a contestat propunerea MADR. „Este putin probabil ca solicitarea Ministerului Agriculturii sa fie sustinuta de Mediu si apoi la nivel comunitar. Nu exista interes european in acest sens”, considera Gabriel Paun, coordonator campanie Greenpeace.

Culturile cu porumb modificat genetic s-au triplat

Presedintele LAPAR, Marcel Cucu, a declarat ieri ca suprafata cu porumb modificat genetic s-a triplat fata de 2007. „Fermierii au cultivat cu porumb modificat genetic peste 10.000 de hectare, in aceasta primavara”, a afirmat Cucu, precizand totodata ca ofensiva impotriva OMG aduce prejudicii majore agriculturii. „OMG reprezinta singura perspectiva de crestere a productiei agricole, astfel incat sa se asigure necesarul de hrana, in contextul crizei mondiale de alimente”, a mai spus liderul LAPAR.

Pentru mai multe informatii viziteaza Gardianul

spot_img

Ultimele știri