Adevarul: Energiile regenerabile cuceresc omenirea

Energiile regenerabile se bucura de tot mai multa atentie in statele industrializate. Anual, guvernele aloca sume importante pentru producerea lor.

In ultimii ani, investitiile in energia verde aproape ca s-au dublat, de la 39 miliarde de euro in 2005, la 55 miliarde de euro in 2006, iar anul trecut, banii alocati sectorului energetic verde au depasit 100 miliarde de euro. Cea mai folosita sursa de energie alternativa este energia solara, urmata indeaproape de cea eoliana.

„Folositi si energia fotovoltaica!"

Oamenii de stiinta indeamna insa omenirea sa foloseasca cu incredere si energia fotovoltaica, care se afla pe ultimul loc in lume in topul energiilor verzi, informeaza France Presse. La inceputul acestei saptamani, la Paris, cincizeci de oameni de stiinta au facut un apel catre guvernele lumii, solicitand programe speciale pentru extinderea folosirii energiei fotovoltaice.

Cercetatori din Franta, Germania, Japonia si SUA sustin ca e necesar un plan comun prin care sa se accelereze folosirea energiilor regenerabile. Astfel, s-ar economisi o mare parte din resursele naturale.

„Regretam ca liderii Grupului celor Opt nu vorbesc despre energia fotovoltaica", a spus Daniel Lincot, cercetator francez, unul dintre initiatorii apelului. Savantii spun ca energia solara fotovoltaica reprezinta astazi o parte infima din totalul energiei electrice consumate la nivel mondial.

„Sobele" cu hidrogen, promovate de japonezi

Hidrogenul folosit la incalzirea locuintelor prinde teren, mai ales in Japonia. Anual, in Tara Soarelui Rasare sunt alocate fonduri uriase pentru folosirea energiilor regenerabile.

Pentru ca pretul petrolului creste incontinuu, niponii s-au gandit sa incalzeasca casele cu niste aparate speciale, care sunt alimentate cu hidrogen. Anul acesta, mii de case din Japonia iau parte la un experiment inedit prin care sunt incalzite si iluminate doar cu energia produsa de centralele pe hidrogen cu celule de combustie.

Niponii s-au hotarat sa participe la experiment mai ales dupa ce, in 2005, resedinta prim-ministrului a devenit prima casa din lume dotata cu un aparat de combustie. De atunci, peste 3.000 de proprietari de case si-au dat acordul ca locuintele lor sa aiba la exterior „boxe verzi" in care sa fie incluse aparatele.

Proiectul isi propune ca Japonia sa fie una dintre societatile „pe hidrogen", care sa nu mai depinda de combustibilul fosil si sa economiseasca fondurile pentru energie. „Principiul combustiei e cunoscut inca din secolul XlV-lea, dar a inceput sa fie folosit din 1965.

Acum, insa, putem gasi surse multiple din care sa extragem hidrogenul: hidrocarburile, gazul, biomasa sau gunoiul", a declarat Michihiro Mohri, vicepresedinte al companiei Nippon Oil, cea care dezvolta proiectul.

Biodiesel pentru transportul in comun pana in 2020

Europenii au ca termen anul 2020 pentru a trece treptat la folosirea energiilor verzi. Potrivit unei directive a Uniunii Europene, statele membre trebuie sa amestece treptat combustibilul traditional utilizat in transport cu biocombustibilul.

Pana in 2010, biodieselul trebuie sa reprezinte 5,75% din motorina de pe piata, urmand ca, in 2020, ponderea sa creasca la 20%.

Mai multe eoliene

Piata energiei eoliene este in plina dezvoltare, cu un ritm de crestere mai mare decat al oricarui alt domeniu energetic. Statisticile Asociatiei Mondiale pentru Energie Eoliana arata ca, in ultimii zece ani, energia eoliana a cunoscut o dezvoltare foarte mare.

Daca in 1997, la nivel mondial, turbinele de vant produceau doar 7.500 MW, in 2007, productia totala se ridica la 74.153 MW.

Predictiile arata ca, in 2010, fermele de eoliene vor ajunge sa produca aproape 200.000 MW. Specialistii sustin ca o capacitate instalata de 100 MW presupune o investitie de circa 100 milioane de euro. In medie, investitia s-ar amortiza in aproximativ 7 ani. Majoritatea turbinelor produc energie peste 25% din timp, acest procent crescand iarna, cand vanturile sunt mai puternice. (Andreea Ofiteru)

Fonduri pentru proiectele verzi

Desi Romania dispune de un potential ridicat de resurse regenerabile de energie, piata energiei verzi e inca la inceput. Autoritatile se pregatesc sa finanteze societatile care vor investi in surse de energie regenerabila.

Printr-un proiect al Ministerului Economiei si Finantelor, 300 de societati vor beneficia de ajutoare de stat de 200 milioane de euro pana in 2013. Pentru 2008, bugetul total estimat alocat a fost de 20,9 milioane de euro, pentru 2009 – de 30,6 milioane de euro. Fondurile se vor aloca pentru folosirea oricareia dintre resursele regenerabile.

Graficul arata ca productia mondiala de energie eoliana se va dubla in doi ani, ajungand la aproape 200 de mii de megawati.

Pentru mai multe informatii viziteaza Adevarul

spot_img

Ultimele știri