Cum să previi răceala și gripa prin modalități naturale

Prin faptul că ai grijă de tine, ai grijă și de mediu, așa că dacă vrei să fii ecologistă trebuie să fii și sănătoasă. În acest sezon pune în aplicare câteva metode naturale de a ține departe de tine gripa și răceala. 

era-soap-com

Strategii de prevenire a contaminării

Răceala și gripa se împrăștie prin picăturile eliberate de o persoană bolnavă în aer atunci când strănută, tușește sau vorbește. Cea mai sigură metodă de a te proteja este să îți schimbi unele dintre obiceiuri:

Strănută și tușește la încheietura mâinii. Am fost învățați să strănutăm și să tușim în palmă, însă problema este că purtăm apoi microbii peste tot. Data viitoare amintește-ți că există o zonă mai bună unde poți să tușești sau să strănuți: partea opusă cotului. Sigur n-o să apuci niciun obiect cu zona asta.

Spală-te mai des pe mâini. Nu ai nevoie de un săpun antibacterian, ci pur și simplu să te speli temeinic și cât mai des posibil.

Ține mâinile departe de față. Un studiu din 2008 realizat la Universitatea din California arată că o persoană își duce mâinile la față de 16 ori pe oră. Dacă te abții să îți atingi ochii, nasul și buzele, reduci în mod semnificativ șansele ca un virus să-ți intre în corp.

Evită să atingi suprafețele pe care le atinge toată lumea. Mânerele de la toaletă, barele din autobuz, bara de la scara rulantă, acestea și alte câteva exemple reprezintă obiecte purtătoare de microbi.

Cum îți slăbești singură sistemul imunitar

Atunci când răcești, înseamnă că sistemul tău imunitar este slăbit, așa că înainte să ajungi în stadiul în care zaci în pat, evită aceste greșeli:

Mănânci prea mult zahăr, în special fructoză. O persoană consumă în medie 75 de grame de fructoză pe zi, ceea ce îți poate devasta sistemul imunitar. 80% din sistemul imunitar depinde de tractul gastro-intestinal, iar zahărul dezechilibrează flora intestinală. Limitează consumul de fructoză la 25 de grame pe zi dacă ești sănătoasă și mai puțin de 15 grame dacă ai tensiune arterială mare, diabet sau boli de inimă.

Ai deficiență de vitamina D, din cauza expunerii insuficiente la soare.

Nu te odihnești suficient.

Nu faci suficientă mișcare.

Utilizezi strategii ineficiente de a gestiona stresul emoțional.

Cum să previi răceala și gripa

Acum că ai văzut care este cauza unei răceli, iată ce trebuie să faci ca să te protejezi:

Întărește imunitatea

După exemplele de „așa nu”, urmează cele de „așa da”. Ca să ai un sistem imunitar puternic trebuie să te asiguri că organismul tău primește suficiente cantități de vitamina C, E, A, D și minerale precum fierul, magneziul și zincul.

Include în alimentația ta fructe și legume proaspete, în special cele bogate în vitamina C și antioxidanți, cum ar fi măceșele, cătina, citricele, merele, mango, rodiile, varza, spanacul, țelina, sfecla. Un ajutor minunat pentru întărirea sistemului imunitar și o categorie specială o reprezintă ciupercile (există 300 de ciuperci cu efecte benefice asupra sănătății), în special Reishi, Shiitake și Maitake.

De asemenea, sistemul imunitar răspunde la alimente fermentate, cum ar fi kefir sau murături, lapte de la animale hrănite cu iarbă sau proteine din zer, ouă ecologice, carne de vită de la animale hrănite cu iarbă și ulei de cocos. Nu uita nici de plante aromate și condimente: ghimbir, turmeric, cimbru, piper negru, rozmarin, busuioc.

Respectă orele de somn și calitatea lui

Oboseala și lipsa unui somn bun îți pot slăbi imunitatea, așa că fă din somn o prioritate. Culcă-te mai devreme și asigură-te că te odihnești cel puțin 7 ore pe noapte.

Fă sport regulat

Un studiu a arătat că persoanele care fac sport regulat, de 5 ori sau mai des pe săptămână, își reduc riscul de a răci cu 50% sau, dacă au luat totuși o răceală, simptomele sunt mai puțin severe decât în cazul celor care nu fac sport.

 

Text: Oana Racheleanu

spot_img

Ultimele știri