McDonald’s, Burger King şi Starbucks, amendate în India pentru nerespectarea legislaţiei privind plasticul

Zeci de companii, printre care şi Burger King, McDonald’s și Starbucks au fost amendate în India pentru încălcarea unei noi interdicții  ce vizează utilizarea produselor din plastic de unică folosinţă, au anunţat  reprezentanţii municipalităţii din capitala economică a Indiei, citaţi de AFP.

Normele, intrate în vigoare în urmă cu o săptămână, interzic utilizarea articolelor de plastic de unică folosință, cum ar fi pungi, tacâmuri, pahare și sticle sub o anumită dimensiune.

Atât, firmele, cât și populaţia pot primi amenzi între 5.000 de rupii (73 dolari) dacă încalcă această lege pentru prima dată şi 25.000 rupii (367 dolari) sau chiar trei luni în închisoare pentru repetarea infracțiunilor.

Aproximativ 250 de angajaţi municipali din Mumbai, purtând uniforme albastre și numiți „echipa anti-plastic” din Mumbai, inspectat numeroase restaurante şi magazine din megalopolisul indian, ce are o populaţie de 20 de milioane de locuitori.

Nidhi Choudhari, coordonator municipal însărcinat cu monitorizarea implementării acelei interdicţii, a precizat că subalternii lui au întocmit procese verbale cu amenzi în valoare totală de 660.000 de rupii (8.300 de euro) în primele trei zile şi care au vizat 132 de companii comerciale. Aceasta a adăugat că 132 de outleturi au primit sancțiuni, inclusiv restaurante Burger King, McDonald’s și Starbucks.

„Toți au fost amendați pentru utilizarea de paie de plastic, care sunt interzise și tacâmuri de plastic de unică folosință, etc.”, a declarat Nidhi Choudhari pentru AFP.

Un purtător de cuvânt al Starbucks din India a declarat că societatea respectă legile locale pe toate piețele sale și se angajează să „susțină durabilitatea mediului”.

Hardcastle Restaurants, care conduce franciza McDonald’s din Mumbai, a declarat că „a trecut cu succes de la plastic la alternative ecologice și biodegradabile”, cum ar fi tacâmurile din lemn.

Plasticul a inundat oraşele şi plajele din India

Autoritățile speră că interdicția va ajuta la curățarea plajelor și a străzilor din Mumbai, care, la fel ca și alte orașe din India, sunt umplute de munți de gunoaie de plastic.

O altă problemă cu care se confruntă India din cauza plasticul este blocarea scurgerilor și contribuția acestui material la inundații în timpul musonului de vară, care durează patru luni pe an.

Autoritățile au anunțat pentru prima dată interdicția, care acoperă întregul stat Maharashtra, care are capitala la Mumbai, acum trei luni pentru a permite întreprinderilor să se pregătească.

Majoritatea celor 29 de state din India au interzis total sau parțial materialele plastice de unică folosință, însă legea este rareori aplicată. În capitala ţării, New Delhi, pungile din plastic sunt teoretic interzise, însă numeroase magazine continuă să le propună clienţilor lor.

Choudhari a spus că mai mult de 8.000 de întreprinderi au fost percheziționate numai în Mumbai și cel puțin 700 de kilograme de plastic au fost confiscate.

Comercianții mici, însă, au susținut că această nouă lege le amenință existența. Asociaţiile comercianţilor spun legislaţia aeste evazivă şi lasă loc interpretărilor, astfel că multe magazine au preferat să rămână închise din teamă să nu fie amendate.

Asociația producătorilor de pungi din plastic din India estimează că 300.000 de persoane angajate în industrie își pot pierde locul de muncă.

Organizația Națiunilor Unite a avertizat la începutul acestei luni că lumea ar putea fi inundată de 12 miliarde de tone de gunoi de plastic până la mijlocul secolului, dacă se menține utilizarea plasticului la nivelurile actuale.

Prim-ministrul Narendra Modi a promis recent că va elimina din India, o ţară afectată de niveluri dramatice de poluare, plasticul de unică folosinţă până în 2022.

spot_img

Ultimele știri