Americanii cumpără case de două ori mai mari decât achiziționau bunicii lor, însă unii dintre ei, care nu au mai vrut să fie victimele consumerismului, ci s-au gândit mai degrabă la impactul pe care îl au față de mediu, au ales să trăiască în case mici, de până la 46 de metri pătrați. Iar românii le urmează exemplul. Green Report vă spune, în serialul „Viața într-o casă mică”, povestea a cinci persoane de la noi din țară care, din diferite motive, trăiesc în tiny houses.
Suprafața medie a caselor din Noua Zeelandă aproape s-a dublat din 1974 până în 2011. Cercetătorul Iman Khajehzadeh, de la Universitatea Victoria din Wellington, a realizat un studiu pentru a vedea dacă o casă mai mare înseamnă și risipă de energie. În documentarea sa, acesta a aflat că, indiferent de dimensiunea casei, oamenii tind să petreacă mare parte din timp în câteva spații importante, în timp ce multe camere rămân nefolosite.
„Rezultatele studiului arată că neozeelandezii petrec, în medie, 16 ore pe zi, în casă, iar dimensiunea casei nu afectează timpul petrecut în interior. În medie, 55% din timp și-l petrec în dormitoare și 30% în living room și în bucătărie”, a concluzionat Iman Khajehzadeh.
În America de acum 60 de ani, potrivit Biroului American de Recensământ, oamenii cumpărau case mici pe loturi mari, cu un singur garaj, iar în gospodării trăiau, în medie, 3,3 persoane. Acum, casele sunt de două ori mai mari, iar gospodăria e compusă, în medie, din 2,5 persoane.
Mai mult, potrivit unei analize realizate de Justin Fox pentru Bloomberg, majoritatea caselor aveau înainte trei dormitoare, iar acum 46% au patru dormitoare sau mai multe, iar 37% au trei sau mai multe băi.
Curentul tiny houses
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=GH1pAhogWcM]
O casă mai mare înseamnă, implicit, mai multe materiale folosite, mai multă energie investită pentru construcție, mai multă mobilă și mai multe lucruri depozitate. La final, toate acestea înseamnă un impact mai mare asupra mediului.
Din dorința de a proteja mediul, de a cheltui mai puțin, de a interacționa mai mult cu oamenii și de a schimba mentalitatea consumeristă, în Statele Unite, cel mai probabil în 1854, lua naștere mișcarea tiny houses. Atunci, Henry David Thoreau publica „Walden”, o carte în care povestea despre viața sa într-o casă de 14 metri pătrați.
În Statele Unite, suprafața medie a unei case era de 165 de metri pătrați, în 1978, 230,3 metri pătrați, în 2007 și 247,3 metri pătrați, în 2013. Deși încă nu există o definiție pentru casele mici („tiny houses”), se pare că dimensiunile sunt până în 46 de metri pătrați.
Curentul care a luat amploare în America are parte de un interes crescut peste tot în lume. Canalul de Youtube „Living big in a tiny house” spune, din 2013, povești ale oamenilor de pe tot globul care locuiesc în case mici.
Această mișcare prinde contur și în România, așa că ne-am propus să spunem câteva dintre poveștile românilor care locuiesc în tiny houses. Unii, după ce au construit pentru ei, au început să facă și pentru doritori, alții s-au mutat într-o autorulotă ca să-și poată face meseriile. Un cuplu a construit o casă mică, de vacanță, din lut, iar o arhitectă ține acum tabere în care învață cursanții cum să-și ridice o casă din cob, ca a ei.
În perioada care urmează spunem, pe rând, poveștile acestor români care au ales să trăiască în spații mici.
