Peste 40% dintre producătorii de energie regenerabilă, în pragul falimentului

Peste 40% dintre producătorii de energie regenerabilă anul acesta sunt în default, a declarat luni, în cadrul unei conferințe, Sebastian Enache, business development manager, Monsson Group.

energie regenerabila

„Nimeni nu vrea să ia nicio atitudine. Toată lumea recunoaște, dar nu vrea să-și asume nimic. Parcă suntem copii. Este vorba despre 7 miliarde de euro, peste 25.000 de locuri de muncă, o putere instalată în regenerabile mai mare decât cea din nuclear. Cred că nu există interes”, a spus Enache.

Acesta a explicat că lipsa investițiilor în noi capacități de producție a energiei regenerabile pune în pericol țintele asumate de România pentru energie regenerabilă.

„Durata de viață a turbinelor eoliene este de 10 – 15 ani. În curând  vor trebui scoase din producție. La fiecare doi ani ar trebui să avem noi capacități de producție”, a mai spus reprezentantul Monsson.

De asemenea, prezent în cadrul conferinței, Mihnea Crăciun, deputy director BERD, a precizat că odată cu modificările legislative din 2013, când s-a luat decizia de a amâna acordarea unor certificate verzi producătorilor de energie regenerabilă, legislația a luat-o pe o pantă greu de anticipat.

„Am fost printre ultimii care au mai finanțat proiecte regenerabile în 2014. Din păcate nu am avut succes în discuțiile cu statul pe acest subiect la acel moment. Noi nu am cerut decât să se respecte legislația pe care au adoptat-o. Nu schimbi regulile jocului în timpul partidei”, a spus Crăciun.

Acesta a adăugat că în momentul de față piața certificatelor verzi este nefuncțională deoarece există o supraofertă.

„Acum supraofertă e de 40%, deci 40% din certificatele emise nu se vând”, a spus reprezentantul BERD.

Potrivit reprezentanților producătorilor, cota aprobată de Guvern acoperă în 2016 aproximativ 50% din certificatele verzi care vor fi în piață. Cota  obligatorie estimată de achiziție de certificate verzi, aferentă anului 2016, a fost stabilită la 0.317 CV/MWh neexceptat. Conform acestei valori vor fi necesare 12.116.662 certificate verzi față de 18.909.036 certificate verzi ce vor fi emise conform estimării ANRE  generând-se  astfel în 2016 un excedent de 6.792.374 certificate verzi la care se adaugă și cel deja existent în piață de 4.045.324 bucăți.

spot_img

Ultimele știri