Inovatia in afaceri este privita ca motorul principal al cresterii economice. Prin aceasta se pot obtine produse cu caracteristici de calitate imbunatatite, servicii de calitate superioara, procese de productie noi, mai eficiente si ecologice. Un exemplu este compania Adrem Invest, care a inceput sa inoveze din nevoia de a oferi solutii mai bune clientilor, iar pe parcurs a transformat aceasta activitate intr-un proces organizat.
“Prima inovare s-a referit la niste instalatii de gazare a uleiului de transformator pentru care am dezvoltat un sistem de incalzire al uleiului. La inceput inovatia a venit mai ales de la fondatorul companiei, Adrian Bodea, care si-a inceput cariera ca si cercetator la Institutul de Fizica de la Magurele. In ziua de azi inovatia nu mai vine doar de la el, avem departamente de cercetare si dezvoltare bine structurate in companie”, a declarat, pentru Green Report, vicepresedintele companiei Adrem Invest, Corneliu Bodea (foto).
In opinia vicepresedintelui Adrem cea mai importanta realizare in domeniul inovatiei a fost atunci cand, pe baza unei idei a lui Adrian Bodea, fondatorul Adrem Invest, compania a dezvoltat un sistem nou de vidare a otelului lichid.
“Am utilizat pentru prima data in lume, la scara industriala, vidarea otelului cu pompe mecanice intr-o anumita combinatie. In cadul acestei instalatii reducerea consumului energetic este de pana la 20 de ori, de aceea a si avut asa succes. Toti marii producatori au ales calea noastra, in prezent fiind o tehnologie raspandita la nivel mondial”, a spus vicepresedintele Adrem.
Potrivit acestuia, costurile pentru o instalatie sunt cuprinse intre 5 si 10 milioane de euro, in functie de volumul oalei in care este otelul lichid.
“Am obtinut un patent international pentru acest brevet. Perioada de protectie a fost de 10 ani, iar costurile de brevetare au fost intre 30.000 si 50.000 de euro. Strategia noastra a fost nu de ai ataca pe cei care ne-au copiat, ci de a fi inaintea lor. Asftel am intrat pe un drum al inovatiei permanente pentru aceasta instalatie”, a mai spus acesta.
Instalatia este folosita atat in Romania, de cei de la Mechel si TMK, dar si de companii din China, Coreea de Sud, Turcia sau Africa de Sud.
Cercetarea unei noi tehnologii sistata
Adrem este pe cale sa realizeze o noua tehnologie LASER destinata sectorului siderurgic care ar permite identificarea deficientelor inca din faza incipienta a procesului de fabricare a otelului scutind consumul energetic cu 10%.
“In momentul de fata am stopat aceasta linie de dezvoltare. Am intampinat unele dificultati in zona cercetarii si testarii si realizarii prototipului. Costurile se ridica la aproximativ 1 milion de euro. Cand vom relua acest proiect vom constitui un grup de parteneri, pentru ca este destul de dificil sa investeti singur un milion de euro in cercetare. Probabil ca cercetarile vor fi reluate in 2013”, a subliniat Corneliu Bodea.
Noua tehnologie presupune prelevarea si analizarea calitatii otelului in timpul procesului de productie.
“In cazul otelului, pentru a fi siguri ca el va avea calitatea dorita, se preleveaza probe care se duc la laborator. Este un proces care consuma timp si energie, deoarece otelul trebuie mentinut la temperatura constanta pana se intoarce proba. Noi am incercat sa utilizam aceasta tehnologie care poate oferi rezultate imediate. Ne-am inspirat dupa o tehnologie militara care cu ajutorul unor LASER-ului testeaza existent explozibililor in diverse locuri. Calculele nu sunt finalizate inca, dar cel putin 10% din consumul total de energie, de la caz la caz, se reduce prin utilizarea acestei tehnologii. Dar nu numai reducerea consumurilor este importanta aici, ci si productivitatea”, a mai declarat Corneliu Bodea.
De asemenea, acesta a precizat ca Adrem, prin divizia SCADA si Automatizari, va dezvolta un echipament care va imbina elemente comerciale de telemasurare cu elemente de conducere de retea. Echipamentul este considerat de companie ca fiind o piesa foarte importanta in puzzle-ul smart grid.
Dezvoltator de ferme fotovoltaice
In privinta investitiilor pe care Adrem le face in sectorul energiilor verzi, pe langa centrala de cogenerare de la Suceava, Corneliu Bodea a declarat ca societatea este interesata sa dezvolte mai multe proiecte fotovoltaice pe care sa le vanda.
“In sectorul fotovoltaic ne intereseaza sa dezvoltam mai multe proiecte pe care ulterior sa le vindem, deoarece este o perioada propice si va mai fi inca vreo doi ani. De asemenea suntem interesati sa ne implicam si ca antreprenori in realizarea acestor proiecte. Avem deja un proiect de instalare a echipamentelor fotovoltaice pe acoperisul unui mall in N-V Romaniei”, a spus Corneliu Bodea.
Cifra de afaceri de peste 27 milioane euro in 2011
Normal
0
false
false
false
EN-US
X-NONE
X-NONE
/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:”Table Normal”;
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-priority:99;
mso-style-parent:””;
mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt;
mso-para-margin-top:0in;
mso-para-margin-right:0in;
mso-para-margin-bottom:10.0pt;
mso-para-margin-left:0in;
line-height:115%;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:11.0pt;
font-family:”Calibri”,”sans-serif”;
mso-ascii-font-family:Calibri;
mso-ascii-theme-font:minor-latin;
mso-hansi-font-family:Calibri;
mso-hansi-theme-font:minor-latin;
mso-bidi-font-family:”Times New Roman”;
mso-bidi-theme-font:minor-bidi;}
Anul trecut cifra de afaceri a companiaie a crescut la peste 120 milioane lei (27,5 milioane euro), cu 60% fata de valoarea de 74,8 milioane lei din 2010. In ultimii ani compania a avut avansuri de 60-70% a cifrei de afaceri, iar pentru 2012 reprezentantii companiei estimeaza o crestere de doua cifre.
Adrem Invest are patru divizii specializate in ingineria proceselor, automatizari, servicii integrate si energii regenerabile si are contracte in sectorul industrial in tari precum SUA, China, Cehia, statele CSI si incearca sa intre si in Orientul Mijlociu. Compania ar putea ajunge in acest an la peste 800 de angajati, fata de 700 de salariati anul trecut.
Citeste:
Centrala de cogenerare de la Suceava va functiona exclusiv pe biomasa
Adrem Invest intentioneaza sa construiasca un parc fotovoltaic de 10 MW
Investitie de 45 milioane euro in centrala de cogenerare a Sucevei
Peste 40.000 de romani si-au montat echipamente ecologice prin programul Casa Verde
Investitiile in sectorul fotovoltaic se pot amortiza in 10 ani