Un lac urias, descoperit pe Europa, una dintre lunile lui Jupiter (Video)

Cercetatorii de la Universitatea Texas din Austin sustin ca au descoperit, pe Europa, una dintre lunile lui Jupiter, un lac care are aproximativ acelasi volum de apa ca Marile Lacuri Nord-Americane.

Echipa de cercetatori a precizat ca aceasta apa ar putea fi un habitat propice pentru dezvoltarea vietii si mai multe astfel de lacuri ar putea exista si in alte regiuni ale lui Europa.

Lacul de pe  Europa este acoperit de gheata care pare ca se sfarama, ceea ce ar putea reprezenta un mecanism pentru transferul nutrientilor si energiei intre suprafata si oceanul de apa de sub stratul gros inghetat.

”Una dintre parerile comunitatii stiintifice este ca, daca stratul de gheata este gros, acest fapt reprezinta un lucru rau pentru biologie – adica suprafata nu comunica cu oceanul de apa de dedesubtul ghetii”, a declarat Britney Schmidt, cercetator al Universitatii Texas, in comunicatul de presa citat de Redorbit.com.

Cercetatorii s-au concentrat pe studierea imaginilor trimise de sonda Galileo de pe Europa.  Dar confirmarea oficiala a existentei lacurilor ar putea veni doar din partea unei viitoare misiuni spatiale a unei navete care poate sonda stratul de gheata. 

Foto: Redorbit.com

Florin Tulbure

Citeste si:

Planeta care ar fi asemanatoare cu Pamantul, descoperita de astronomi la 36 milioane ani lumina de Terra

Prima planeta care orbiteaza doi sori, descoperita de astronomi

Experimentul Marte 500, incheiat cu succes. Calatoriile pe Planeta Rosie, mai aproape de realitate (VIDEO)

NASA amana lansarea sondelor spatiale care vor studia Luna

Aurul Pamantului, un cadou facut de meteoriti 

Cele mai vechi fosile de pe Terra, descoperite in Australia

Luna este mai tanara decat se credea

Misiune-test de aparare a Pamantului: Se va incerca devierea traiectoriei unui asteroid 

Primul asteroid troian al Pamantului, descoperit de astronomi

Dawn trimite primele imagini ale uriasului asteroid Vesta (FOTO)

Statia Spatiala Internationala va fi scufundata in Oceanul Pacific dupa 2020

Telescopul Hubble a descoperit o noua luna a lui Pluto

ARCA a finalizat structura cabinei avionului supersonic IAR-111 Excelsior, care va participa la Google Lunar X Prize

Un asteroid de marimea unui camion a trecut foarte aproape de Pamant

Viitoarele misiuni spatiale NASA, propulsate cu ajutorul energiei solare

Fotografii senzationale de la ultima iesire in spatiu a astronautilor navetei Endeavour

NASA anunta naveta spatiala a viitorului: Va efectua misiuni pe asteroizi si chiar pe Marte

Noi forme de relief care seamana cu chipuri umane, descoperite pe Marte (FOTO)

O bucata dintr-o cometa se dezintegreaza la impactul cu atmosfera Pamantului (VIDEO)

Imagini apocaliptice cu eruptia vulcanului islandez, surprinse din spatiu

spot_img

Ultimele știri