Milioane de tineri din întreaga lume au protestat vineri pentru a cere acţiuni împotriva schimbărilor climatice

Străzile din multe orașe ale lumii au fost ocupate, vineri, de milioane de tineri, cu pancarte, care le-au cerut liderilor politici măsuri imediate față de schimbările climatice. Mișcarea a fost inspirată de Greta Thunberg, care a protestat la New York.

Cei care au dat start grevei au fost elevii din insulele din Pacific, cele mai ameninţate locuri de creşterea nivelului oceanului planetar. În Vanuatu, Insulele Solomon şi Kiribati, copiii au scandat: „Nu renunţăm, ne luptăm”.

Tinerii din Insulele Solomon s-au adunat pe plaje în portul tradiţional purtând scuturi din lemn. Câteva ore mai târziu, în Thailanda, peste 200 de tineri au pătruns în sediul Ministerului Mediului şi s-au aruncat la pământ, ca şi când ar fi fost morţi.

Insulele Solomon

„Asta se va întâmpla dacă nu oprim schimbările climatice chiar acum”, a declarat unul dintre organizatorii protestului thailandez, Nanticha Ocharoenchai, în vârstă de 21 de ani.

 300.000 de australieni au ieșit pe străzile a opt orașe mari și a altor 100 de orașe mai mici, pentru a cere măsuri urgente. Unele companii, administraţii şi şcoli şi-au încurajat angajaţii şi elevii să participe la manifestările din această zi. Potrivit datelor publicate de The Sydney Morning Herald, 100.000 au fost în Melbourne, 80.000, în Sydney, 30.000 în Brisbane.

„Liderii politici din toate colţurile lumii ne spun că elevii trebuie să stea la şcoală şi să-şi vadă de lecţii. Măcar o dată aş vrea să-i văd şi pe ei că îşi fac treaba în parlamente”, a transmis Danielle Porepilliasana, o elevă de liceu din Sydney, ca reacție la mesajul ministrului australian de finanţe, Mathias Cormann, care a susţinut joi, în parlament, că elevii ar trebui să rămână în clase.

„Suntem aici pentru a trimite un mesaj celor de la putere, pentru a le arăta că suntem receptivi şi că acest lucru este important pentru noi”, a declarat Will Connor, 16 ani, la Sydney. „Viitorul nostru este în joc”, a mai spus el.

Melbourne, Australia

Australia resimte efectele schimbărilor climatice, cu secete din ce în ce mai severe, incendii forestiere din ce în ce mai intense, ploi torenţiale care provoacă inundaţii devastatoare şi degradarea, poate ireparabilă, a emblematicei sale Marii Bariere de Corali.

Acțiuni de protest au avut loc și în Japonia, Asia de Sud-Est şi până în Europa, Africa şi Orientul Mijlociu.

Thailanda

La Mumbai, capitala financiară a Indiei, unde anul acesta sezonul musonic a provocat inundaţii, elevi de la cel puţin 10 şcoli s-au alăturat protestelor pentru salvarea climei.

„Oceanele noastre se ridică, la fel şi noi” a fost un slogan popular scris pe mai multe pancarte.

Câteva sute de protestatari sud-africani s-au adunat vineri, în apropierea sediului Curţii Constituţionale din Johannesburg, pentru a se alătura chemării globale la mai multe măsuri concrete împotriva încălzirii globale, transmite DPA.

„Acţionaţi acum sau va fi Iadul pe Pământ” sau „Nu fi un nebun care foloseşte combustibili fosili” se putea citi pe pancartele purtate de protestatari.

Africa de Sud a fost criticată pentru dependenţa sa puternică de combustibili fosili. Oraşul Kriel, din provincia Mpumalanga (nord-est) a fost menţionat într-un raport Greenpeace, publicat anul acesta, pe locul doi în lume în topul poluării cu dioxid de sulf.

La marș au participat, de asemenea, reprezentanți ai sindicatelor muncitorilor din cadrul unor mari companii care sunt acuzate că nu ţin cont de poluare atunci când vine vorba de profit. Aceste companii „plătesc taxe uriaşe guvernului” şi astfel „au o influenţa uriaşă”, a susţinut Tariro Banganayi, un tânăr activist, adăugând că oamenii cei mai săraci vor fi şi cei mai afectaţi în cazul declanşării unor crize.

Conform ONU, Africa va fi grav afectată de încălzirea globală, în special în ceea ce priveşte regimul precipitaţiilor şi temperaturile. Africa de Vest este una dintre zonele globului în care schimbările climatice sunt cel mai vizibile, conform raportului ONU în care se mai precizează că regiunea Sahel este, probabil, cea mai afectată din lume.

Manila, Filipine

Marşuri de protest similiare au fost organizate în Uganda şi Kenya.

Protestatarii s-au adunat şi în numeroase oraşe din Europa şi Orientul Mijlociu, printre care Londra, Paris, Bruxelles, Berlin, Varşovia, Stockholm, Helsinki, Beirut, Nairobi sau Cape Town.

„Chiulim de la lecţii pentru a vă da vouă o lecţie”, era mesajul de pe pancarta purtată de un elev londonez.

La Berlin, protestatarii s-au adunat la în faţa Porţii Brandenburg, unde trei activişti s-au urcat pe blocuri de gheaţă amplasate sub nişte ştreanguri, pentru a sugera sinuciderea colectivă prin neglijarea problemei încălzirii globale.

„Viitorul nostru se află pe umerii voştri” scria pe un banner întins deasupra unei străzi de protestatarii din Berlin.

Hamburg, Germania

Punctul cel mai important al mișcării a fost la New York, unde Greta Thunberg, care a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace pentru activismul său, a participat la o demonstraţie în faţa sediului ONU. În orașul american, în jur de 250.000 de elevi, de la 1.800 de școli publice – care au primit autorizaţia să lipsească de la cursuri – au ieșit în stradă.

„Acesta este cea mai mare grevă pentru climă din istorie și toți ar trebui să fim foarte mândri de noi, pentru că am făcut asta împreună”, le-a transmis Greta tuturor protestatarilor.

Potrivit acesteia, patru milioane de oameni au luat parte la protestele din toată lumea, iar numărătoarea continuă.

București. Foto: Vlad Bodea

În București au protestat în jur de 1.000 de persoane.

La nivel mondial au avut loc 5.000 de astfel de evenimente, în peste 150 de țări.

Summit ONU pentru limitarea impactului schimbărilor climatice

Un summit special pentru climă este programat luni la ONU, cu participarea a peste o sută de şefi de stat şi de guvern, printre care preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel.

Aceștia vor discuta strategii de limitare a efectelor schimbărilor climatice, cum ar fi tranziţia de la combustibili fosili la surse de energie regenerabile.

New York

Încălzirea globală provocată de emisiile de gaze cu efect de seră rezultate din arderea combustibililor fosili a provocat valuri de căldură, de secetă, a topit gheţarii şi a dus la creşterea nivelului mării şi la inundaţii, notează Reuters. Emisiile de dioxid de carbon au atins un nivel record anul trecut, în pofida avertismentelor privind necesitatea limitării masive a acestor emisii în următorii 12 ani pentru a stabiliza clima.

„Schimbările climatice sunt reale, vin peste noi şi nu contează cine eşti”, a avertizat Kelly Robert Banda, o tânără care s-a alăturat protestelor organizate în parcul Uhuru din Nairobi. „Fie că eşti sărac sau bogat, acest lucru este real şi nu discriminează”, a adăugat ea.

Vinerea viitoare, 27 septembrie, în timpul Adunării Generale a ONU, va avea loc o altă grevă globală coordonată.

spot_img

Ultimele știri