„Green Mogo”, clădire zero-energie ca instrument didactic

Centrul de Instruire și Consiliere Energetică „Green Mogo”, cel mai nou proiect al organizației non-guvernamentale Greenitiative, a fost lansat miercuri. Proiectul constă în transformarea sediului organizației într-o clădire demonstrativă zero-energie, dar implică, de asemenea, activități de educație, instruire și sprijin comunitar pe tema sustenabilității energetice.

Green Mogo

„În primul rând, ne dorim să facem o clădire instrument didactic aici, la Mogoșoaia. Pe strada Ariei, acolo unde se află sediul Greenitiative, vrem să modernizăm o clădire deja existentă și să o transformăm într-un instrument didactic pentru a arăta că se poate face ceva în ceea ce privește reducerea impactului uman asupra climei prin emisiile de gaze cu efect de seră. De asemenea, dorim să dezvoltăm și să implementăm programe educaționale, în colaborare cu școli, cu universități și cu asociații profesionale, folosind această clădire ca suport didactic. Nu suntem chiar noi în acest domeniu, deja la sediul nostru se desfășoară de mai bine de patru ani astfel de activități”, a spus Felicia, care a lansat organizația Greenitiative acum câțiva ani împreună cu soțul ei, Marius.

Prin acest proiect, Marius și Felicia își doresc să arate, într-un mod practic și palpabil, ce soluții există în ceea ce privește sustenabilitatea energetică. Ei nu cred într-o unică soluție pentru o casă verde, zero-energie. Fiecare trebuie să își aleagă soluția în funcție de buget, în funcție de zona climatică în care se află casa și în funcție de nevoi.

Ca să transforme clădirea într-un instrument didactic, Marius și Felicia vor încerca să folosească și să pună în aplicare diverse soluții ecologice de construire, atât din zona high-tech, cât și din zona low-tech, pentru că proiectul se adresează celor cu o situație materială bună și celor cu venituri reduse, în aceeași măsură.

Clădirea va fi alimentată cu energie solară și eoliană, și se vor folosi diferite automatizări pentru eficientizarea întregului sistem energetic, povestește Marius. În plus, izolația va fi naturală, iar tencuielile și vopseaua vor fi ecologice. Ei vor mai face și un taluz, un teren în pantă, care va fi construit cu ajutorul unor anvelope uzate, reutilizate, umplute cu pământ bătut. Pe acest teren vor planta verdeață.
Green Mogo
Green Mogo
Green Mogo

Pe lângă lucrul propriu-zis la transformarea sediului, proiectul cuprinde seminarii și ateliere de instruire, care vor începe chiar din etapa de lucrări.

În această primăvară, centrul a fost deja vizitat de un grup de nouă studenți de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, împreună cu profesorul lor de arhitectură, Adrian Vidrașcu. Studenții au participat activ la conceptul centrului Greenitiative. Au avut de realizat lucrări inspirate de acest proiect, dar au și contribuit la diferite idei din proiect.

În continuare, grupurile de studenți de la facultăți de ahitectură, urbanism, instalații sau construcții vor putea să participe la diferitele faze de construcție, ca să poată face studii de caz, cercetări, proiecte și lucrări practice pornind de la centrul Green Mogo. Seminariile vor fi filmate și încărcate pe un canal de Youtube, ca să fie la îndemâna tututor și cât mai mulți oameni să beneficieze de ceea ce se întâmplă acolo.

La aceste ateliere vor putea participa și oameni care sunt în faza de proiectare a propriei locuințe, interesați să aplice tehnicile și soluțiile ecologice promovate de Greenitiative.

În plus, Marius și Felicia își doresc să consilieze și să sprijine și familii cu venituri reduse. „În Mogoșoaia nu sunt numai oameni care au posibilități materiale, ci și oameni aflați la extrema societății, oameni care își duc foarte greu traiul de pe o zi pe alta, și își consumă o mare parte din venituri pe energie. Există chiar și studii care îi denumesc pe acești oameni săraci energetic. Pentru ei vom încerca să găsim niște soluții la care să poată să lucreze și ei, să contribuie la dezvoltarea acestor probleme, și vom încerca să obținem materiale de la diverse companii, deșeuri din construcții, resturi de materiale, astfel încât să-și îmbunătățească aceste condiții de viață”, a spus Felicia.

Green Mogo

Green Mogo

Green Mogo

Pentru elevi de școală și liceu, Greenitiative va continua programul educațional format din trei componente, pe care îl derulează deja de câțiva ani.

„O zi verde la Mogoșoaia” e un program dedicat școlilor care fac activități extra-curiculare, interesate să dea elevilor oportunitatea de a ieși din cadrul formal, să vină la Green Mogo să vadă cum arată și cum funcționează o casă ecologică.

Cu ocazia programului „Şcoala Altfel”, săptămâna când toate școlile din România desfășoară diferite activități extra-curiculare, Greenitiative pune la dispoziție centrul, gratuit, școlilor doritoare să organizeze ore deschise sau activități practice.

„Şcoala de vară” e o componentă în oglindă cu cea de consiliere a persoanelor cu venituri reduse. Este dedicată copiilor din familii vulnerabile din Mogoșoaia. „Timp de una sau două săptămâni, în fiecare an, derulăm activități educaționale cu o parte din acești copii. E vorba și de educație generică, remedială, pentru cei care au probleme la școală, să îi ajutăm să recupereze diferite subiecte. E vorba și de educație non-formală, de exemplu îi ducem în vizite la muzee. E și componenta socială pe partea educativă, nu doar cea de ecologie”, explică Marius.

Proiectul Centrul de Instruire și Consiliere Energetică „Green Mogo ”a început la 1 aprilie 2015 și va fi finalizat în martie 2016.

Greenitiative s-a născut în 2007, când o familie din București a început să fie preocupată de faptul că cei mici cresc fără să afle despre schimbările climatice și contribuția omului în degradarea mediului. Astfel, Marius și Felicia s-au orientat de la bun început spre proiecte în domeniul educației, începând chiar cu clasa unuia dintre cei doi copii ai lor. În ultimii cinci ani au desfășurat peste 30 de evenimente, cu peste 900 de participanți, dintre care mai mult de jumătate au fost elevi și studenți din peste 50 de școli.

 

Proiectul Centrul de Instruire și Consiliere Energetică „Green Mogo” este finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014 în cadrul Fondului ONG în România, cu suma de 71.693 euro.
Sursă foto: Facebook.com/Greenitiative

Mai citește și:

Drumul opționalului de ecologie spre școlile din România

spot_img

Ultimele știri