Fonduri ”verzi” si sociale de 100 de milioane de euro din partea Norvegiei

Romania va dispune de 98,5 milioane de euro pentru proiecte de mediu si sociale, pana in 2014 , fondurile fiind alocate de guvernul norvegian in baza unui acord financiar reinnoit cu Uniunea Europeana (UE).

”Romania este a doua cea mai saraca tara dintre statele beneficiare. In acelasi timp, este una dintre cele mai populate si primeste fonduri importante de la Uniunea Europeana si din partea Norvegiei”, se arata pe site-ul EEA destinat granturilor.

Ajutorul norvegian este menit sa micsoreze disparitatile dintre statele membre, finantand proiectele ecologice, inovatiile in domeniul industriei verzi, sanatatea, acordarea de burse, societatea civila, justitia, precum si dezvoltarea umana si sociala.

In baza acordului cu UE, Norvegia va furniza aproximativ 400 de milioane de euro anual sub forma unor granturi disponibile pentru ultimele 12 tari admise in UE, plus Portugalia, Grecia si Spania. In total, in perioada 2009 – 2014, ajutorul acordat de Norvegia pentru aceste tari se va ridica la circa doua miliarde de euro.

Potrivit ministrului norvegian al afacerilor externe, Jonas Gahr Støre, acest nou acord, semnat prin mecanismul financiar al Agentiei Europene de Mediu (EEA), contribuie la reducerea diferentelor sociale si economice dintre statele membre.

Fondurile vor putea fi folosite in domenii precum protectia mediului si schimbarile climatice, inovatii in industriile verzi, sanatate, cercetare si invatamant, justitie, precum si dezvoltare umana si sociala.

Raluca Petrescu
 

spot_img

Ultimele știri