Singurele sate din Romania amplasate in interiorul unui parc national vor fi promovate in cadrul unui proiect derulat de Asociatia Turistica pentru Natura Oxigen.
Satele Magura si Pestera, din comuna Moieciu (judetul Brasov), se afla in interiorul Parcului National Piatra Craiului. Cele doua sate au, impreuna, o populatie de circa 1.300 de oameni.
“Vom face o poteca tematica in circuit, vom amenaja Pestera cu lilieci din satul Pestera, vom face o tabara cu 22 de copii din cele doua sate in care vom promova obiceiurile si traditiile locale, activitati de constientizare in randul comunitatii locale cu privire la protectia mediului”, a explicat, pentru Green Report, Diana Tampu, coordonatorul proiectului “Micul Ranger in Satul de Munte”.
In aceste zile, echipa organizatiei Oxigen a inceput realizarea traseului tematic, intitulat „Povestea satului de munte”.
Lungimea intregului traseu depaseste 10 kilometri, iar parcurgerea lui dureaza circa trei ore. Pe traseu vor fi amplasate sase panouri turistice, iar localnicii au inteles importanta actiunii si au acceptat montarea indicatoarelor pe terenurile lor. Panourile vor prezenta masivul Piatra Craiului si masivul Bucegi.
Cele mai importante lucrari vor fi realizate la Pestera cu lilieci („Pestera badichii”), care va fi igienizata si dotata cu o scara de acces.
Pestera, situata la 950 de metri altitudine, nu a fost niciodata explorata de speologi. Activistii de mediu doresc sa o promoveze ca obiectiv turistic, dar fara a interveni prea mult in interior, pentru a nu perturba mediul natural. In aceasta grota s-a constatat prezenta a sase specii de lilieci.
Lungimea ei totala nu este deocamdata cunoscuta: „Am inaintat in interior cam o ora, uneori si taras, dar nu am ajuns la capat”, spune Diana Tampu.
Proiectul din judetul Brasov este sustinut financiar de Fundatia pentru Parteneriat si MOL Romania, in cadrul Programului "Spatii verzi", cu suma de 19600 de lei.
Comentariile tale pot fi postate aici
Citeste si:
Patru turisti rataciti pe un traseu nemarcat au fost amendati cu 6.000 de lei
MOL Romania, 8.000 lei pentru “Gradina Copiilor”