Airly a anunțat lista școlilor care vor beneficia de dispozitive de monitorizare a calității aerului

Prima etapă a inițiativei #ȘcolileRespiră s-a încheiat, iar în urma acesteia au fost selectate cele 50 de școli care vor primi în curând dispozitive de monitorizare a calității aerului, pentru a putea măsura nivelul de poluare și înțelege sursele acesteia.

În 2021, doar 12% dintre școlile din România aveau acces la date în timp real despre calitatea aerului din vecinătatea lor, potrivit Airly.

Prima etapă a campaniei a fost lansată pe 7 octombrie și s-a derulat până pe 31 octombrie, iar școlile au putut aplica pentru unul dintre cei 50 de senzori de calitate a aerului exterior pe care îl pot utiliza timp de șase luni, fără costuri. Inițiativa s-a bucurat de un real succes din partea școlilor.

Am înregistrat 115 înscrieri la nivel național. În ceea ce privește regiunile, aplicațiile au venit din mai multe zone, însă, așa cum era de așteptat, majoritatea înregistrărilor din partea școlilor sunt din București. În afară de București, și-au arătat interesul pentru programul nostru școli din Ploiești, Bacău, Galați, Iași, Pitești și Craiova”, spune Cezara Copacianu, managerul de comunicare Airly România.

Lista școlilor selectate poate fi accesată pe airly.ro

#ȘcolileRespiră este o acțiune care vizează monitorizarea, informarea și educarea cu privire la calitatea aerului în școlile din România. Școlile din toată țara au putut aplica în mod gratuit pentru obținerea unui senzor de calitate a aerului Airly, care le va permite să măsoare calitatea actuală a aerului din vecinătatea lor și să ia măsuri pentru reducerea poluanților nocivi, grație rapoartelor din datele Airly.

Printre criteriile de selecție Airly s-au numărat atât mesajul transmis, pentru a înțelege de ce școala respectivă are nevoie de acest senzor, dar și poziționarea școlii în raport cu poluanții.

Proiectul prin care se instalează dispozitive de monitorizare a calității aerului se desfășoară în parteneriat cu Philips și Bolt România, care vor sprijini programul prin furnizarea de vouchere de călătorie cu emisii zero și donarea de purificatoare de aer școlilor din zonele cele mai poluate.

Potrivit analizei realizate de Airly, aproape 57% dintre școlile din România depășesc noile norme de poluare a aerului cu particule fine (PM2,5) și 41,5% depășesc nivelurile de siguranță ale dioxidului de azot (NO2). Cu toate acestea, doar 12% dintre școli au acces în timp real la date despre calitatea aerului, potrivit noului studiu Airly. Raportul privind starea calității aerului în școlile din România a fost prezentat în cadrul inaugurării campaniei #ȘcolileRespiră.

Calitatea bună a aerului este esențială pentru sănătatea copiilor, iar primul pas pentru a ne asigura că cei mici respiră aer curat este informarea și educarea acestora în legătură cu aceasta. Numai în 2016, poluarea aerului a provocat 600.000 de decese în rândul copiilor, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.

Citește și: Ce fel de aer respiră copiii noștri? Jumătate din școlile monitorizate depășesc limitele de poluare

spot_img

Ultimele știri