De-a lungul timpului, Terra a înregistrat dezastre naturale care au produs mari pagube umane și materiale, iar anul 2014 nu a făcut excepție. Dezastrele naturale din acest an – cutremure (urmate sau nu de valuri tsunami), inundații, erupții vulcanice, alunecări de teren, secetă – nu au atins, din fericire, proporțiile unora din anii precedenți.
Alunecarea de teren din 5 mai 2014, a îngropat satul afgan Abi Barik și odată cu el sute de persoane. Peste 700 de familii au fost strămutate.
Orășelul american Vilonia, Arkansas, a fost aproape distrus de tornada care a măturat în aprilie statul american. Doar opt case au scăpat neatinse.
O mașină cazută pe fundul Almaden, California, a fost scoasă la lumină de seceta din ianuarie.
Cutremurul din Chile, de 8,2 grade pe scara Richter, a provocat alunecări de teren care au făcut victime și pe drumurile din munți.
Erupția vulcanului islandez Bardarbunga surprinsă într-una din puținele fotografii aeriene
Valul de frig care a paralizat nordul SUA și sudul Canadei, la începutul lunii ianuarie, a afecta în mod direct aproximativ de 240 de milioane de persoane.
Un soldat al armatei sârbe caută persoane sinistrate pentru a fi evacuate. Serbia și Bosnia s-au confruntat în această vară cu cele mai mari inundații din ultimii 120 de ani.
Un supraviețuitor al taifunului Hagupit caută apă potabilă printre dărâmături. Hagupit a devastat provincia Samar din Filipine la începutul lunii decembrie.
O alunecare masivă de teren din Arlington, Washington, a ucis cel puțin opt persoane, la sfârșitul lunii martie. Alte zeci au fost date dispărute.
Peste 1000 de hectare de pădure au ars în parcul național Yosemite din California în luna iulie.
Sursă: Time
Citește și:
2013, anul cu cel mai scăzut nivel al dezastrelor din ultimul deceniu
Costul anual al dezastrelor naturale a crescut de 4 ori în ultimii 30 de ani
Parlamentul European înlesnește accesul la Fondul pentru Solidaritate în caz de dezastre naturale