Proiectele de parcuri fotovoltaice s-au bucurat de un imens interes din partea investitorilor in ultimile 10 luni ale anului. Potrivit datelor Transelectrica, la 31 octombrie erau 21 de producatori de energie din sursa solara care au primit certificate verzi. Desi la prima vede numarul nu este impresionant, in comparatie cu numarul celor din sectorul eolian (51 de producatori) sau hidro (45 de producatori), acesta a crescut de aproape cinci ori fata de perioada intregului an 2011.
Astfe, cei 21 de producatori au primit in primele 10 luni ale anului , pentru cei 5.273,11 MWh, 31.446 de certificate verzi cu o valoare de peste 1,7 milioane de euro.
In 2011, cei patru producatori au primit 1.813 certificate verzi pentru 1.273,064 MWh produsi.
“In prezent, energia solara beneficiaza de o atentie deosebita din partea investitorilor. Acest lucru poate fi observat prin efervescenta tot mai crescuta a pietei de energie solara si a discutiilor pe care le-am avut in ultima perioada. Principalul motiv pentru care aceasta tehnologie nu a fost preferata de investitori pana in prezent este costul investitional ridicat si dependenta de schema de sprijin”, a declarat pentru Green Report, Ciprian Glodeanu, partener Wolf Theiss si presedinte al Asociatei Romane a Industriei Fotovoltaice (RPIA).
Referindu-se la schema de sprijin, Glodeanu a subliniat ca ar fi o miscare inoportuna reducerea numarului de certificate verzi avand in vedere ca Romania face primii pasi in dezvoltarea de proiecte solare.
“Vreau sa subliniez ca nu sunt adeptul ideii de "boom" in domeniul energiei solare. Insa, avand in vedere potentialul Romaniei si in acest domeniu, precum si mixt-ul energetic de care se tot vorbeste in ultimii ani in Romania, consider ca trebuie sa incurajam dezvoltarea unor proiecte de energie solara la un nivel rezonabil si sa mentinem macar pe termen scurt-mediu un regim juridic favorabil dezvoltarii acestora”, a mai spus Ciprian Glodeanu.
BERD isi pregateste intrarea in sectorul fotovoltaic din Romania
La inceputul lunii octobrie 2011, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a anuntat ca va finanta in premiera mondial un proiect fotovoltaic. Institutia bancara va acorda un imprumut de 5,7 milioane de euro pentru constructia unei ferme solare de 4,5 MW localizata in sudul Ucrainei.
“Aceasta premiera ar trebui sa deschida drumul pentru alte asemea proiecte in Ucraina sau in oricare alta tara din regiune”, a declarat André Küüsvek, country director al BERD pentru Ucraina.
Declaratia facut de reprezentantul BERD are in momentul de fata o greutate mai mare tinand cont de fapul ca BERD pregateste o finantare mult mai consistenta pentru constructia de parcuri solare pe teritoriul Romaniei. EDP Renovaveis ar putea primi din partea BERD 63 de milionae de euro pentru finantarea constructiei, operarii si functionarii a opt centrale solare fotovoltaice, totalizand 65MW, situate in partea de sud a Romaniei. Potrivit datelor BERD, costul total al proiectului este de aproximativ 89,9 milioane euro (fara TVA).
Foto: solarenergythinking.com, topics.nytimes.com
Citeste:
Constructorul parcului solar Isaccea asistat de Wolf Theiss
Exclusiv GR: Bosch, parc fotovoltaic de 25 MW
Cel mai mare parc fotovoltaic, de pana acum, inaugurat la Isaccea
Tinmar: 80 de MW in solar ne-ar asigura necesarul de certificate verzi
Limitarile legislative din fotovoltaic ar putea veni din partea Agriculturii si Finantelor
EDPR asteapta 63 milioane euro pentru opt parcuri solare
Natura Parc® – 8 milioane euro investiti intr-un parc fotovoltaic
Samsung vrea sa produca energie solara in Romania
Compania chineza ReneSola intra pe piata fotovoltaica romaneasca
Parc fotovoltaic de 1,5 MW, inaugurat in Vrancea
Portughezii capteaza soarele Romaniei
Industria europeana a regenerabilelor, sub asediul Asiei
EPC Egnatia a finalizat lucrarile la parcul fotovoltaic Lachinta