Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a declarat, ieri, la Alba Iulia, ca proiectul minier de la Rosia Montana este in procedura de evaluare, aceasta nefiind intrerupta, informeaza Mediafax. Nemirschi a spus ca nu are nicio informatie privind o intrerupere a procesului de evaluare a proiectului sau nu exista niciun document oficial in acest sens la minister.
Ministrul a tinut sa precizeze ca avizul pentru derularea sau nu a proiectului de la Rosia Montana nu il va da Ministerul Mediului, ci o comisie speciala de evaluare, din care fac parte reprezentantii mai multor autoritati ale statului. "Faptul ca aceasta investitie este necesara, faptul ca alta sansa zona nu are, aceasta este o decizie guvernamentala, nu neaparat una a Ministerului Mediului" a spus Nemirschi.
Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), companie canadiano-romana, promoveaza cel mai mare proiect minier de extragere a aurului si arginului din Europa, acum cativa ani veniturile din exploatarea metalelor pretioase fiind evaluate la 6 miliarde de dolari. Proiectul a generat reactii puternice, pentru ca presupune utilizarea unor cantitati importante de cianuri, trebuie stramutate peste 2000 de persoane, alaturi de biserici si doua cimitire, iar vestigii arheologice insemnate vor fi afectate.
Ministerul Mediului a suspendat procedura de avizare (n.r. – fara aceasta nu se poate realiza proiectul) din cauza lipsei certificatului de urbanism, pe care s-a dat o adevarata batalie intre promotorii proiectului si opozanti.