Reteaua de statii self-service de inchiriere biciclete pe care municipalitatea doreste sa o implementeze la nivel metropolitan costa peste 16,8 milioane de lei.
Potrivit edilului Sorin Apostu, Primaria Cluj-Napoca va depune anul acesta proiectul pentru a accesa banii europeni in vederea realizarii unei retele de piste intre municipiu si comunele Floresti si Apahida.
La sedinta de saptamana trecuta, consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului si participarea la cheltuielile legate de proiect. Pentru reteaua de statii self-service de inchiriere biciclete a fost aprobat si un acord de parteneriat intre Cluj si comunele Apahida si Floresti, urmand ca proiectul sa fie insusit si de cele doua administratii locale.
Bugetul proiectului este de peste 16,8 milioane de lei, din care 12,6 milioane de lei reprezinta suma nerambursabila solicitata. Contributia forului local este de peste 2,6 milioane de lei (cheltuieli eligibile, neeligibile si taxa pe valoarea adaugata). Cu sume mai mici sunt nevoite sa contribuie si comunele Apahida (540.000 de lei) si Floresti (980.000 de lei).
Primaria Cluj-Napoca doreste sa amenajeze o retea de 51 de puncte multimodale (44 in municipiu – n. red.) ce ofera posibilitatea de inchiriere a bicicletelor in regim self–service. Dupa ce utilizatorul se autentifica, i se elibereaza automat o bicicleta pe care o poate folosi si depune apoi in oricare rastel automat din sistem.
Concomitent, municipalitatea va amenaja si o retea de 22,6 kilometri de piste de biciclete (aproape 10 kilometri in municipiu – n. red.) si 28 de kilometri de trasee pentru biciclisti. “Fiecare solicitant trebuie sa aprobe sustinerea financiara a proiectului si sa-si insuseasca acordul de colaborare. Noi am facut primii pasi, urmand ca si celelalte doua administratii sa ii faca. Dupa aceea vom putea depune proiectul”, a mentionat primarul Sorin Apostu.