În perioada 15-18 august 2019 are loc a patra ediție a evenimentului „Zilele Patrimoniului la Roșia Montană”, care promovează potențialul de dezvoltare sustenabilă a unei zone unice. Participarea este gratuită.
Programul Zilelor Patrimoniului la Roșia Montană include tururi ghidate, proiecții de filme documentare recomandate și puse la dispoziție de organizatorii festivalului de film documentar Culese din Balkani, treasure hunt, un vernisaj și o lansare de album, dar și ateliere demonstrative de tehnici tradiționale organizate de Asociația ARA împreună cu voluntarii programului Adoptă o Casă la Roșia Montană, în parteneriat cu meșteri locali și specialiști ai Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.
Seara, participanții sunt invitați în jurul focului și al gustărilor oferite de Parohia Greco-catolică, Cercetașii din Roșia Montană / Made in Roșia Montană și de Parohia Unitariană – parteneri și beneficiari ai programului de restaurări Adoptă o Casă.
Evenimentul special al acestei ediții va fi concertul Stradivarius susținut de Alexandru Tomescu în Biserica Unitariană din Roșia Montană pe 17 august.
Programul actualizat al evenimentului poate fi consultat pe www.adoptaocasa.ro.
„În fiecare an, la mijlocul lunii august, voluntarii programului de restaurări «Adoptă o Casă la Roșia Montană» lasă uneltele deoparte pentru câteva zile și organizează împreună cu localnici și parteneri Zilele Patrimoniului, un eveniment cu ajutorul căruia vrem să promovăm și să valorificăm adevăratele resurse sustenabile cu care se poate mândri Roșia Montană: patrimoniul cultural unic în lume și un peisaj natural de excepție. Nu este un secret că Roșia Montană este cu consecvență ținută într-un nemeritat con de umbră (economic, social, cultural) care îi retează sistematic șansele la o dezvoltare reală și durabilă. Atât prin activitățile programului nostru de restaurări dar și prin Zilele Patrimoniului, ne dorim să contribuim la spargerea acestui embargo și să încurajăm comunitatea și publicul larg să descopere Roșia Montană și tot ce poate oferi ea. Iar pentru cei care vor ajunge cu siguranță să o iubească, se vor găsi mereu metode prin care se pot implica pe mai departe la promovarea și salvarea acestui loc” – arh. Claudia Apostol, Asociația ARA, coordonator program Adoptă o Casă la Roșia Montană.
Proiectul de restaurări Adoptă o Casă se derulează în acest an cu sprijin financiar oferit de AFCN / Administrația Fondului Cultural Național, iar Activitățile Școlii de Vară ARA sunt susținute în acest an de Ordinul Arhitecților din România, prin programul dedicat școlilor de vară, derulat în parteneriat cu Prince’s Foundation.