VIDEO Cum identificăm ambalajele care vor intra în sistemul garanție-depozit

Etichetele produselor care vor întra în sistemul de garanție vor avea un logo distinct, ușor de identificat, vor intra în piață cu un cod de bare național, iar la raft, prețul va fi prezentat cu garanția distinct evidențiată, a explicat Julia Leferman, Director General Asociația Berarii României, în cadrul conferinței „Provocări și soluții în sistemul garanție-depozit”.

Julia Leferman, Director General Asociația Berarii României

Etichetele produselor care vor intra în sistemul DRS (sistemul garanție-depozit – n.red.) – care, așa cum s-a menționat, nu este valabil pentru toate băuturile. Vorbim de bere, sucuri, ape, nectaruri, vin și băuturi spirtoase. Nu discutăm depre ulei, nu discutăm depre lapte – vor avea un logo distinct, ușor de identificat. Vor intra în piață cu un cod de bare național, ceea ce vine ca răspuns la îngrijorarea că ne putem trezi în sistem cu ambalaje din alte piețe vecine. Foarte important, la raft, prețul acestor produse va fi prezentat cu garanția distinct evidențiată pe etichetă”, a explicat Julia Leferman.

Ea a menționat că funcționarea eficientă a sistemului garanție-depozit depinde în mare măsură și de accesibilitate acestuia pentru consumatori.

Trebuie să existe un mecanism care să ne permită să returnăm ambalajele într-un mod cât mai facil. Odată achiziționate ambalajele pot fi returnate la orice magazin, fără a fi condiționat de achiziția dintr-o anumită locație”, a punctat directorul general al Asociației Berarii României.

Un sistem care și-a dovedit funcționalitatea

Referindu-se la introducerea acestui nou sistem în România, Julia Leferman a spus că, sub o formă sau alta, acest sistem este deja statuat în legislația mai multor țări, printre care și România.

Este un sistem nou pentru România. El a fost testat și funcținalitatea sa este dovedită în alte piețe. Există un criteriu de dimensiune, uitându-ne, într-adevăr, la faptul că vorbim de piețe mai mici ca dimensiune, cele care au implementat acest sistem, dar în egală măsură trebuie să luăm în calcul faptul că țările nordice au fost deschizători de drum în acest proces. Iar, în momentul de față, sistemul de garanție-returnare este deja statuat, într-o formă sau alta, în legislația mai multor țări, printre care și România, Slovacia sau Portugalia”, a spus Leferman.

Aceasta a adăugat că, deopotrivă analize similare și proiecte legislative de acest tip sunt în curs de adoptare în piețe mari, cum suntem noi, în special Polonia, Spania și Franța.

Retorspectiv văzând lucrurile, noul context economic și de mediu în care ne aflăm, legislația care vine de la Bruxelles cu implementare la nivelul tutror statelor membre a determinat din ce în ce mai multe guverne să ia calea acestei soluții, care vine în complementaritate cu sistemul de gestionare a deșeurilor care funcționează și în România prin intermediul OIREP-urilor. Vor fi practic două sisteme care vor trebui să funționeze în parale, iar cadrul legislativ care va funcționa trebuie să fie cât se poate de clar, să asigure eficiența celui nou și să-l îmbunătățească pe cel existent”, a mai spus Julia Leferman.

Citește și:

VIDEO Alice Nichita, Coca-Cola HBC: “Ne dorim ca sistemul depozit să fie implementat la scară națională”

spot_img

Ultimele știri