Apele de imbaiere de pe litoralul romanesc au o calitate excelenta sau foarte buna, releva ultimul raport al Uniunii Europene privind calitatea apei de baie.
Documentul, publicat pe internet la mijlocul anului 2012, centralizeaza date obtinute in anul 2011. Raportul, intitulat "State of bathing water", este elaborat de Agentia Europeana de Mediu.
Raportul se refera la peste 21.000 de locuri de imbaiere existente in cele 27 de tari membre UE si in alte trei state din afara Uniunii – Elvetia, Croatia si Muntenegru. Doua treimi dintre aceste zone se afla pe tarmurile marilor, iar o treime in apele interioare – rauri si lacuri.
Spre deosebire de alte tari, Romania nu a raportat ca ar detine puncte de imbaiere in apele interioare, ci numai la malul marii – 48 de puncte in judetul Constanta si unul in judetul Tulcea. Din totalul de 49 de locuri de imbaiere, 43 au o apa excelenta, iar celelalte sase au o apa de calitate foarte buna.
Romania a anuntat ca sezonul “oficial” de imbaiere in apele sale este de 107 zile pe an – de la 1 iunie la 15 septembrie.
Raportul prezentat de Agentia Europeana de Mediu, referitor la Romania, este confirmat si prin cele mai recente informatii furnizate de Directia de Sanatate Publica a judetului Constanta. Potrivit acesteia, in regiunea sudica a litoralului, cuprinsa intre Olimp si Vama Veche, calitatea apei este "Excelenta" in trei puncte (toate in statiunea Jupiter) si "Buna" in alte 20 de puncte.
Plaja Vega, singura inscrisa in sistemul "Blue Flag"
Pe de alta parte insa, o singura plaja din Romania este inscrisa in sistemul “Blue Flag”, care certifica parametrii de calitate, managementul mediului si informatiile despre mediu oferite publicului. Plaja respectiva este Vega din Mamaia.
In comparatie cu Romania, care are o singura plaja in "Blue Flag”, Bulgaria are 12 plaje, iar Ucraina 7 plaje. Dintre tarile riverane Marii Negre, cea mai bine reprezentata in "Blue Flag" este Turcia, cu 352 de plaje. Doar trei dintre acestea se afla insa la Marea Neagra, cele mai multe fiind situate la Marea Mediterana, Marea Egee si Marea Marmara.
Sistemul “Blue Flag”, gestionat de Fundatia pentru Educatie de Mediu cu sediul in Danemarca, ofera o eticheta ecologica utilizata de peste 3800 de plaje din 46 de tari de pe toate continentele.
Foto: www.hotelvega.ro
Comentariile tale pot fi postate aici
Citeste si: