În 1998, aproape 50 de state, printre care și state membre UE, au semnat Tratatul privind Carta Energiei. Unele state folosesc însă în prezent tratatul pentru a se opune demersurilor care ar duce la decarbonificarea sectorului energetic, scrie avocata Alina Guler, într-un nou articol de opinie pentru Green Report.
Carta Energiei este un cadru multilateral pentru cooperarea energetică care viza patru domenii mari:
- protejarea investițiilor;
- condiții nediscriminatorii pentru comerțul cu materiale și produse energetice;
- tranzitul energetic transfrontalier fiabil prin conducte, rețele electrice și alte mijloace de transport;
- și soluționarea disputelor dintre statele participante și între investitori și statele gazdă.
Din păcate, deși menit să promoveze securitatea energetică prin piețe energetice mai deschise și competitive, cu respectarea principiilor dezvoltării durabile și a suveranității asupra resurselor energetice, în ultimii ani acest tratat a fost folosit de unele state semnatare (în special din Asia Centrală și de Est) doar pentru a se opune închiderii capacităților de producție energie electrică care funcționează pe baza combustibililor fosili, parte a eforturilor generale de a reduce efectele încălzirii globale.
Îngrijorate de faptul că subminează tocmai aceste eforturi – tot mai multe companii acționând în instanță statul pe considerentul că politicile naționale și internaționale de protejare a mediului aduc prejudicii investițiilor lor. Italia s-a retras din tratat în 2016. Franța, Germania, Olanda, Polonia și Spania au decis să se retragă, decizia urmând să intre în vigoare în decembrie anul acesta. Danemarca a anunțat și ea recent că se va retrage deoarece, potrivit ministrului de resort „tratatul creează mai multă incertitudine cu privire la investiții decât certitudine”. În acest timp, țări precum Cipru, Ungaria și Slovacia și-au exprimat intenția de a continua să facă parte din acest tratat, sub condiția, totuși, ca textul acestuia să fie actualizat, pentru a se alinia politicilor globale în domeniu.
Pentru a menține tratatul în vigoare, semnatarii au încercat, fără prea mult succes o reformare a acestuia (demarată în noiembrie 2018) care să fie acceptată de toți membrii, însă propunerile de modificare au fost respinse de UE pe considerentul că indiferent cât de „moderne” s-au dorit a fi, acestea sunt incompatibile cu legislația și politicile comunitare, ceea ce face ca tratatul să protejeze actualele investiții în combustibili fosili pentru cel puțin 20 de ani de-acum încolo (10 ani dacă textul ar fi modificat), ca urmare a „clauzei de caducitate” pe care o conține. Oricum, demersurile de actualizare/modernizare a tratatului au fost suspendate pentru moment, în așteptarea deciziei UE, iar faptul că tot mai multe state părăsesc în mod individual tratatul pare să facă imposibilă renegocierea acestuia.
Acum, ieșirea UE din tratat pare „inevitabilă”, UE exprimându-și îngrijorarea că numeroase părți contractante, inclusiv țări industrializate cu venituri mari, par să nu împărtășească ambițiile UE în domeniul atenuării schimbărilor climatice, al dezvoltării durabile și al sprijinirii tranziției energetice, deși toate sunt și semnatare ale Acordului de la Paris, acord semnat în temeiul Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice, care reglementează măsurile de reducere a emisiilor de dioxid de carbon începând cu anul 2020. Pare că UE și-a dat seama că speranțele de reformare a tratatului sunt doar niște speranțe false și că tratatul, chiar și dacă ar fi modernizat, nu mai este conform politicii UE privind protecția investițiilor sau cu angajamentul privind energia verde.
Pentru a se retrage în bloc, UE are nevoie de sprijinul a cel puțin 15 din cele 27 state membre UE care sunt încă parte la tratat. Propunerea de ieșire a fost redactată de Suedia, care deține președinția UE în acest moment și coordonează negocierile.
Alina Guler, partener Firon Bar-Nir, este un avocat cu peste 25 de ani de expertiză în probleme de energie, mediu și resurse naturale, care a luat parte în cele mai importante tranzacții de acest tip din România. Cunoștințele Alinei Guler în material de energie și problematicile conexe – real estate, urbanism, mediu. A asistat clienți în procese de investiție, obținere de permise de construire, executarea contractelor de producție și furnizare de energie, privatizări, vânzare și operare de terenuri cu destinație specială, inclusiv pe partea de managementul deșeurilor.
De același autor:
Țintele de colectare pentru deșeurile de ambalaje devin de neatins din 2024
Tehnologii de mediu, în căutare de cadru legislativ: cum riscăm să pierdem banii din PNRR
