Turism controlat in Delta

Dunarea si Delta vor beneficia de o strategie proprie in ceea ce priveste dezvoltarea si turismul in zona, a declarat ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Eduard Hellvig.

“Vedem turismul ca pe un beneficiu in dezvoltarea economiei nationale, suntem interesati de promovarea turismului in zona Dunarii, dar nu vrem dezvoltarea unui turism necontrolat in jurul acestui fluviu pana in Delta. Din acest motiv programele de infrastructura in zona Dunarii si toata strategia pe care o facem pentru acest areal vor porni de la acest principiu si vor avea in vedere si prezervarea mediului“, a mai spus Eduard Hellvig.

Ministrul a mentionat ca, in prezent, se lucreaza la aceasta strategie in cadrul ministerului si ca ea va fi finalizata numai dupa ce vor avea loc consultari si cu ONG-urile din domeniu. Strategia va face parte integranta din Strategia Dunarii, initiata la nivel european.

In opinia ministrului Dezvoltarii, turismul reprezinta resursa cea mai ecologica de dezvoltare economica a unei natiuni. “Turismul, din pacate, in Romania, a fost in ultimii 20 de ani inventat si reinventrat, uitandu-se de fiecare data ca nu trebuie sa faci nimic altceva decat sa promovezi ceea ce ai”, a precizat acesta.

Ca atare, a spus el, prioritar trebuie sa fie turismul de nisa, respectiv turismul ecologic. De asemenea, seful de la Dezvoltare a atras atentia ca programele finantate de minister trebuie sa aiba in vedere dezvoltarea infrastructurii comunitare, luandu-se in considerare accesul dificil in localitatile din zona Dunarii si Delta.

“La nivel de dezvoltare, probabil ca stiti cat de greu se face accesul in comunitatile locale aflate in jurul Dunarii si catre Delta Dunarii. Programele care trebuie sa fie finantate de MDRT trebuie sa aiba ca si componenta dezvoltarea infrastructurii comunitare, pentru ca oamenii, pe de o parte, trebuie sa aiba acces la interconectari, sa aiba libertate de circulatie si, mai mult de atat, sa poata dezvolta business-uri si afaceri care sa beneficieze de standarde din secolul XXI”, a aratat ministrul.

Foto: danubeparks.org

Cosmin Zaharia

Citeste:

Proiect de monitorizare a apei Dunarii

Vanatoarea interzisa in Delta

Delta cucerita de braconieri

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri