Cum transformi resturile alimentare de la masa de Paște

Dacă ai calculat greșit porțiile de mâncare de la masa de Paște și încă mai ai cozonac, ouă și friptură, îți dăm câteva idei de cum le poți transforma în feluri noi de mâncare.

 

O familie cumpără, de sărbători, de patru ori mai multă mâncare decât e necesar. Excesul ajunge la gunoi, iar astfel sunt irosite resurse.

Cozonacul, care probabil nu lipsește din nicio casă, de sărbători, dar și care are tendința să se usuce foarte repede, poate fi transformat în mai multe deserturi.

„Feliile care au stat pe masă toată seara se pot transforma într-o granola crocantă pentru laptele de la micul dejun. Se taie cubulețe și se usucă ușor la cuptor până devin crocante. Apoi te poți bucura zile câteva zile de un desert sau mic dejun”, spune Tania Bordianu, de la retetecutania.ro.

„Dacă s-a uscat cozonacul, poți să faci din el o delicioasă budincă. Unge fiecare felie cu unt, așaz-o într-o tavă și toarnă deasupra un amestec delicios de lapte cu ou și vanilie. Dă totul la cuptor să se rumenească. În câteva minute vei avea un desert grozav și zero risipă!”, scrie și Marius Todosiei, pe site-ul bacaniaveche.ro.

Cozonacul vechi mai poate să devină un blat de tort, frigănele sau, dacă este amestecat cu stafide, nuci, fulgi de cocos, cacao și gem, se transformă în bomboane.

Alte idei prin care să transformi mâncarea rămasă de la Paște

[box type=”info” align=”alignleft” ]

Resturile de friptură pot fi adăugate în salata boeuf sau în una de crudități, poate fi adăugată în compoziția de chiftele, în musaca sau în varză a la Cluj. Poți să faci și o shaorma în care să adaugi ceapă, roșii, brânză și tzatziki; pizza sau plăcintă cu carne. În plus, resturile de friptură de miel sau orice altă carne se pot congela dacă le lași să se răcească bine și le tai în bucăți mici (astfel încât să se decongeleze repede). Sigilează-le într-o pungă de plastic și ține-le în congelator cel mult o lună.

Din ouăle vopsite rămase poți să faci maioneză sau sos de muștar cu unt pentru ouă umplute. Le mai poți adăuga în salate vegetariene, cu carne sau pește, în sandwișuri, sau chiar în dressing-uri sau umpluturi.

Aperitivele rămase de la masa de Paște – mezeluri, resturi de brânză sau cașcaval – pot fi folosite într-o pizza cu de toate. Nu uita de legumele proaspete, pentru o aromă specială.

[/box]

 

Idei de folosit oricând, nu doar de Paște

  • Taie pâinea uscată, stropește-o cu ulei de măsline, sare și piper și folosește-o drept crutoane în salate/supe cremă. Sau ca să împrospătezi o pâine veche de o zi, ține-o puțin sub jetul cu apă rece, scutur-o bine și las-o în cuptor pentru 10 minute.
  • Folosește frunzele de morcovi și ridichi la salate. Sunt la fel de bune ca salată verde.
  • Dacă ți-a rămas vin în sticlă, toarnă-l în formele de gheață și dă-l la congelator. Îl poți folosi oricând ai nevoie pentru un sos sau la o friptură la cuptor.
  • Frunzele de salată verde care s-au veștejit se pot transforma într-o ciorbă de salată. Sau le poți păstra încă o zi într-o caserolă în care ai așezat un prosop de hârtie, pentru a le refolosi într-o salată.
  • Tortul rămas poate fi congelat dacă așezi hârtie de copt între felii, astfel încât să poți decongela câte o bucată.
  • Legumele puțin veștejite pot fi folosite în tocănițe, supe creme, lasagna, frigănele sau adăugate la pizza. Adaugă legumele gătite, rămase de la garnituri, la smoothie-uri. Legumele la grill sau gătite pe aburi care și-au pierdut textura pot deveni supă cremă a doua zi.
  • Poți să te întorci la grozavul salam de biscuiți din resturi de diferite prăjituri.
  • Nu uita să încerci modalități noi de preparat  mâncarea deja știută. De exemplu, din păstârnac poți să faci niște fâșii cu parmezan și condimente la cuptor – în loc de cartofi prăjiți.
  • Trage jumătățile de fructe rămase la tigaie, cu puțin unt, scorțișoară și zahăr și le poți folosi ca umplutură pentru clătite sau bază pentru un pandișpan
  • Poți face din aproape orice plantă verde, nuci și ulei, un sos pesto proaspăt.
spot_img

Ultimele știri