Argesenii au norocul sa locuiasca intr-un tinut plin de frumuseti, insa aceste frumuseti naturale sunt putin puse in valoare. Fie ca decizi sa pleci pe Valea Argesului, pe Valea Valsanului sau pe cea Raului Doamnei, ai ce vedea. De departe, insa, cel mai spectaculos traseu este cel de la Pitesti spre Balea Lac. De altfel, am fost noi insine in week-end pe acest traseu si am putut vedea cum sute de turisti din toata tara si din strainatate dau navala, pur si simplu, pe Transfagarasan. Din pacate, pe cat de frumos e traseul, pe atat de multe sunt problemele intalnite pe drum.
Comert cu orice pret
Prima oprire importanta a unui turist care a ales acest traseu este cea la Manastirea Curtea de Arges. Imprejurimile monumentului de faima internatio-nala au fost insa transformate intr-un iarmaroc plin de kitch-uri „sfintite”, comertul cu orice pret (chiar cel al penibilului) fiind permis de autoritatile care incaseaza bani frumosi din ocuparea domeniului public. Noroc ca schelele de pe manastire au fost date jos, sa poata fi admirata arhitectura locasului de cult. Din pacate, schelele care au ajutat la reparatia monumentului au stat „pe pozitii” 7 ani!
Unde doar curajosii se avanta
Pe masura ce urci spre munte simti o betie aparte data de peisaje. Iti trece repede, aglomeratia e prezenta dupa Corbeni, iar drumul e plin de carutasi si biciclisti care circula dupa propriile lor reguli. La cetatea lui Tepes de la Poienari e urmatoarea oprire. E plin de turisti, unii cu corturile, altii la gratar. Gunoaiele sunt aruncate pe jos, pe iarba sufocata de impactul cu „civilizatia”, iar cursul repede al Argesului nu poate ascunde in spuma va-lurilor sale gramezile de gunoi lasate chiar in apa. Desi stau de cateva zile la poalele pintenului de munte unde a fost faurita cetatea, putini s-au in-cumetat sa-i urce treptele. „Lasa, tata, ca o admir de aici de jos. Fac infarct daca urc 400 de trepte pana la cetate!”, ne explica un turist motivul pentru care a venit la cetate, dar nu a vazut-o decat de departe. „Si ce sa vad, doar ziduri vechi! Mai bine fac un gratar!”, ne spune un altul.
Convoiul de gunoaie
Incepe urcarea spre Vidraru. In spatele nostru se formeaza o coloana impresionanta de masini, din sens opus coboara un alt sir de autovehicule. Din 3 masini, cel putin una are un ocupant care trebuie sa scape de un ambalaj sau de un rest de mancare. Daca nu esti atent, risti sa primesti in plin parbriz coji de banana, pungi, resturi de covrigi si chiar PET-uri sau cutii de bere! La Barajul Vidraru am ajuns devreme, dar tot e aglomeratie. Politisti si jandarmi se chinuiesc impreuna sa dirijeze circulatia, dar totul merge greu. Barajul e plin de oameni care circula la intamplare, de masini stationate mai mult sau mai putin cu grija si de masini mici si de mare tonaj care se strecoara una pe langa alta. Chiar pe baraj dam de deputatul Filip Georgescu pe langa al carui Mercedes trece un trailer plin cu busteni. Deputatul are o strangere de inima la trecerea mastodontului, apoi devine critic. „Uite cum cara avutia tarii!”, ne spune el, coborand geamul cu detasare. Merge la cabana Capra, acolo unde vrea sa petreaca ziua. Oamenii locului s-au adaptat. Coc si fierb porumb pe baraj, vand fel de fel de nimicuri si fac pe ghizii pentru turistii suparati ca nu pot ajunge la Omul de Fier ale carui trepte de acces au intrat in reparatii. Ne uitam la baza barajului si in apa zarim iarasi gunoaie de tot felul, semn ca romanii nu se dezmint. Cine are chef (noi am avut) poate sa faca si o plimbare cu barca cu motor sau cu vaporasul pe lac. Pentru 10 lei de persoana barcagiul face spectacol pe apa, marind fluxul de adrenalina cu intoarceri pe val si schimbari bruste de directie. Curios, dar de jos barajul nu mai pare asa de inspaimantator, desi pana sus sunt 166 de metri.
Calvarul drumului
Dupa ce te incarci un pic cu energie pornesti iarasi la drum spre Balea Lac. Atentie, rabdare si multe emotii. Drumul e prost, plin de gropi, si incepem sa ne punem intrebarea daca ne intoarcem tot pe aici sau venim inapoi pe varianta Sibiu, trecand muntele. La Capra facem un popas, ne oprim la Refugiul Salvamont de la Cota 2000, admiram infiorati peisajul si plecam mai departe. Pe tot traseul sunt focuri de tabara, gratare, turisti campati in corturi, ba chiar sezlonguri pentru obtinerea facila a unui bronz durabil de munte. Si, evident, mai sunt gunoaiele pe care le vezi la tot pasul, ca si cum omul ar fi un dusman declarat al naturii. La Balea Lac imbulzeala este de nedescris, sute de oameni venind aici sa se bucure de privelistile incantatoare. Drumul e dificil, coborarea spre Balea Cascada fiind ingreunata de masinile oprite de o parte si de alta. Gropile de pe Transfagarasanul argesean au disparut ca prin farmec. Asfaltul e oglinda in partea Sibiului, asa ca decidem sa protejam suspensiile masinii si sa facem ocolul spre Pitesti pe la Sibiu si pe Valea Oltului, la Valcea. Mai bine asa decat sa infruntam iarasi gropile din Arges pe care, pe alocuri, unii lucratori de la Drumuri Nationale se straduiau sa le plombeze exact cand turistii circulau prin zona…
