Panasonic a anuntat dezvoltarea unei noi tehnologii in domeniul ecranelor thin-profile, aplicabila atat pentru televizoarele HD LCD, cat si pentru cele cu plasma (PDP). Noua tehnologie a fost folosita pentru fabricarea unor prototipuri ce au fost expuse in cadrul expozitiei International Consumer Electronics Show 2009, desfasurata in perioada 8-11ianuarie in Las Vegas.
Tehnologia NeoPDP a fost incorporata in doua noi modele de televizoare cu plasma. Primul este un televizor super high-efficiency cu diagonala de 42 de inci, ce ofera o eficienta a luminozitatii tripla, consumul de energie fiind, in acelasi timp, redus la o treime din cel consumat de modelele lansate in 2007.
Al doilea prototip este o plasma de 50 inci ultra-subtire, al carui profil este de doar 8,8 milimetri, ecranul oferind cea mai mare rezolutie a imaginilor in miscare din intreaga industrie – 1080 de linii. De asemenea, noua tehnologie NeoLCD este integrata intr-un ecran super high-efficiency LCD cu diagonala de 37 de inci, al carui consum de energie este de doar 90 kWh pe an si care ofera in plus o rezolutie a imaginilor in miscare de 1000 de linii. Consumul de energie are cel mai redus nivel din intregul segment HDTV LCD, situat acum la aproximativ juma tate din cel al modelului precedent. Datorita cresterii numarului de servicii de emisie digitala in intreaga lume, piata televizoarelor flat-panel a crescut accelerat in ultima perioada, iar pentru anul fiscal 2008-2009 este de asteptat ca jumatate din cererea mondiala de televizoare sa fie pentru asemenea produse.
De asemenea, piata va continua sa creasca in urmatoarea perioada sustinuta de serviciile de broadcasting digital si de cresterea popularitatii televizoarelor flat-panel. In plus, pe masura ce oamenii constientizeaza nevoia de a proteja mediul inconjurator, este de importanta vitala ca televizoarele sa fie proiectate si dezvoltate tinand cont de impactul asupra mediului.