Actorul Ted Danson a tinut un discurs pe Capitol Hill in favoarea impunerii din nou a interdictiei forajelor petroliere in 85% din apele oceanelor Atlantic si Pacific, informeaza EcoRazzi.
„Companiile petroliere ne cer sa ne asumam in proportie de 100% riscul forarilor in afara tarmului, pentru numai o fractiune din beneficii”, a declarat Ted Danson.
Desi forarile in afara tarmurilor sunt considerate o solutie eficienta pentru reducerea preturilor petrolului si reducerea dependentei de importuri, riscurile raman mai ridicate decat beneficiile.
„Scurgerile petroliere inseamna oceane mai putin abundente, plaje mai putin frumoase si mai putine joburi”, a mai adaugat Ted Danson.
Interdictia fusese ridicata in octombrie 2008 de catre administratia Bush.
Potrivit unui comunicat al Administratiei Americane de Informare privind Energia, aceste forari nu vor produce decat 200.000 de barili de petrol suplimentari pe zi in 2030, ceea ce reprezinta doar un procent din consumul american.
Philippe Cousteau, nepotul legendarului Jacques Cousteau, face parte dintre cei care se opun vehement ridicarii interzicerii forarii in largul oceanelor.