Text de MAGOR CSIBI
Exploatarea de aur de la Rosia Montana e una plina de beneficii. Restaureaza casele, aduce venituri pe termen lung pentru toti oamenii saraci din zona, reface centrul istoric, repara natura si creeaza un peisaj mai frumos decat cel reusit de Mama Natura. Va aduce locuri de munca peste tot in tara, bani la buget si fericire generala. Cel putin asta reiese din presa de azi din Romania. Nu mai exista pericole, nu exista iaz de cianura, mai mult, cianura nu este otravitoare. Nu a fost un vot covarsitor in Parlamentul European sau, chiar daca a fost, e doar un atac miselesc orchestrat impotriva intereselor nationale ale Romaniei, al celor care se simt frustrati sa ne vada prosperand in fiecare zi.
Pana acum, eram cat de cat obisnuit sa aflu din presa despre lucruri care nu sunt chiar asa in realitate. Eram obisnuit sa vad ca deseori in politica nu castiga cei ce au fost cel mai bine cotati in ochii presei. Eram obisnuit sa vad ca problemele mele nu sunt problemele presei din Romania. Eram obisnuit sa aflu adevaruri partiale. Ca pana la urma, am citit prea putine investigatii reale despre defrisari, constructii ilegale in spatii verzi, distrugeri de habitate, braconaj si alte subiecte interesante. Sau chiar daca au aparut aceste subiecte, intotdeauna au si disparut repede in zgomotul scandalurilor politice si mondene. Sunt obisnuit sa vad mai multe anunturi, emisiuni si transmisiuni de la plantari, oricat de irelevante ar fi ele, decat despre taieri.
Sunt obisnuit sa vad si mai multe companii „verzi” decat poluatoare. Vopsim totul in verde, pare totul uman.
Dar si pentru mine e prea mult ce vad in aceste zile in presa referitor la exploatarea de la Rosia Montana. Vad reclame peste reclame la TV , ma rog, cat ma uit eu la TV , unde ni se prezinta nenumaratele avantaje economice de pe urma exploatarii. Ce se poate construi, ce se poate face cu atatia bani.
Nici pe partea editoriala nu stam mult mai bine. „Reclamele” continua. Daca ne uitam, de exemplu, la „interpretarea” votului de pe margi- nea rezolutiei anti-cianuri din Parlamentul European, putem sa observam multe „asemanari” intre articole din ziare cu pedigree si comunicatul companiei. Ca e de fapt vorba despre mana „ungurilor”, ca e o subminare a intereselor nationale, ca de fapt Europa ne vrea raul. Sau cei optimisti ne-au explicat despre partile bune ale proiectului. Analisti politici ne vorbesc despre concentratia cianurii din iaz, fac comparatii cu Baia Mare si ne spun ca exageram cu grijile.
Cred in libertatea presei si cred in pluralitatea opiniilor. Insa tocmai pluralitatea incepe sa-mi lipseasca.
Nu cred in alb si negru. Cred in nuante, cred in diversitate, cred in argumente, cred in dezbatere. Iar asta, in acest moment, lipseste cu desavarsire. Am scris intr-o analiza de pe Think Outside the Box ca in perioada urmatoare opiniile pro-exploatare vor domina presa. Insa nici eu nu credeam la acel moment ca in aceasta masura.
Respect opinia celor care au avut o opinie din prima. Au fost pro sau contra, si-au asumat si isi sustin ideile cu argumente de la inceputul acestui „conflict”. Insa n-am cum sa-i inteleg pe aceia care o data scriu pro, o data contra si apoi iarasi pro. Mai ales daca ma gandesc ca aceste pareri
sunt in mod covarsitor personale si bazate pe convingeri proprii. Ca nu am vazut pana acum analiza dosarelor tehnice in articole de presa, mai
degraba argumente bazate pe opinii si pareri.
Imi lipseste cealalta parte a monedei. Care imi spune ca AM PUTEA sa construim case, autostrazi si alte minuni din banii de pe urma exploatarii, dar, cel mai probabil, daca va fi cazul, le vom cheltui ca sa acoperim gaurile negre din bugetul de stat, sa platim salarii si sa ne continuam populismul politic si economic.
Imi lipsesc vocile care sa ceara un contract desecretizat, ca sa stim si noi, cetatenii naivi, despre ce vorbim mai exact. Ca as putea sa-i cred pe cei care ne spun ca sunt doar lucruri „minore” sau „tehnice” la punctele secre te, dar asta ar fi doar un motiv in plus ca sa nu fim atat de secretosi. Insa eu fiind mai neincrezator din fire, nu ii cred pe aceia, asa ca am motive mai putin naive pentru care vreau sa vad dosarul complet.
Mi se pare exagerat si sa atacam Parlamentul European doar pentru ca in anumite privinte nu are aceleasi opinii ca noi. Cianura nu este prima si nici ultima dezbatere care atinge o ramura a industriei europene. Dezbaterea pe pachetul de schimbari climatice a fost extrem de tensionata,
dar in nicio tara nu au aparut reactii asemanatoare celor care au aparut in Romania. Nici firmele de pesticide nu au acuzat complot cand s-au anuntat noile standarde pentru ei. Desi primele doua pachete amintite erau cu caracter legislativ, iar rezolutia e una cu caracter de recomandare.
Nu mi se pare firesc nici sa citesc despre siguranta metodelor de exploatare a aurului sau a standardelor europene in acest domeniu, avand in vedere ca tocmai si-a exprimat opinia cel mai reprezentativ for din UE, spunand ca aceste standarde sunt nesatisfacatoare si ca trebuie sa fie revizuite. Ca daca e sa o luam asa, si inainte de 2000 se credea ca standardele sunt destul de bune, iar in urma accidentului de la Baia Mare, cu cianura, as putea adauga, s-a creat o noua lege europeana, Directiva- Cadru pe Managementul Deseurilor Miniere.
Nu m-as supara daca s-ar mai aminti din cand in cand si faptul ca durata acestei exploatari are un termen extrem de scurt. Poate in acest fel vor intelege multi ca aceste locuri de munca nu constituie neaparat o solutie definitiva pentru oamenii din zona respectiva. Iar atunci ma indoiesc ca cineva ii va pomeni la emisiuni pe acesti bieti oameni fara speranta din Romania. Dupa exploatare nu se va mai vorbi despre oamenii saraci din Rosia Montana, asa cum nu prea vorbim nici noi despre oamenii saraci din multe sate din Romania. Saracia lor este un argument doar atata vreme cat un castig mai bun pentru ei inseamna profit extrem de bun pentru investitori, oricare ar fi acesta.
Majoritatea oamenilor si a formatorilor de opinie si-au format parerea si pozitia legata de aceasta problema. Si nu e nimic in neregula cu asta. E normal sa avem opinii si e normal sa ne asumam opiniile. Evident ca cei care citesc articolele mele se asteapta sa citeasca o opinie mai aproape de punctul de vedere „eco”. Nici eu n-am o problema sa recunosc ca nu m-as putea imagina scriind despre avantajele exploatarii naturii, indiferent daca este vorba despre defrisari, despre minerit sau despre forare de petrol. Pur si simplu prefer natura in locul profitului imediat.
Dar de aici e o cale lunga, insa, inspre a nu recunoaste ca exista si alte argumente decat cele folosite de noi. De aici inca nu rezulta ca trebuie sa publicam doar ce ne convine si sa ne uitam intr-o alta directie cand e vorba despre informatii din alte surse. Ca a scrie interpretari despre un vot in Parlamentul European fara sa intrebi ce s-a discutat la sedintele institutiei este calea cea mai usoara, dar nu si cea mai exacta.
Dezbaterea pe Rosia Montana nu este una iesita din comun. Din pacate, aceasta este o imagine a societatii in care ne aflam. Unde, teoretic, avem dreptul sa scriem orice si avem dreptul de a citi orice. Daca si avem unde.
Intr-o lume in care suntem din ce in ce mai ocupati, verificam sursele din ce in ce mai rar si credem in realitatile livrate din ce in ce mai mult, este vital ca informatiile sa fie cat mai aproape de realitate. Sau, daca nu e posibil asa ceva, macar sa ne asumam opiniile proprii sau luate de la altii. Insa atata vreme cat si politicienii, si presa sunt grupati dupa interese si nu dupa ideologii sau convingeri, va fi greu. Cum bine ne arata si cazul Rosia Montana, cateodata „tacerea e de aur”. Insa dintr-o tacere de acest gen putem sa iesim cu totii in pierdere.
