50 de tineri de la Clubul Sportiv Scolar Calarasi s-au intrecut duminica intr-un cros pe faleza Dunarii si au participat la curse de canoe in cadrul unui eveniment dedicat Zilei Internationale a Dunarii.
Sub sloganul „Fii activ pentru Dunare!”, evenimentul desfasurat in Parcul Central din Calarasi a reunit reprezentanti ai autoritatilor locale si elevi. Castigatorii concursurilor au primit echipamente sportive oferite de compania Lafuma, iar reprezentantii WWF au oferit publicului informatii despre importanta Dunarii si a ostroavelor din lungul ei.
Evenimentul s-a desfasurat sub egida programului Life Nature al Uniunii Europene, WWF (World Wide Fund for Nature), cu sprijinul Agentiei pentru Protectia Mediului Calarasi.
Ostroavele si insulele de pe Dunare adapostesc specii de pasari sau alte animale rare ce le transforma in elemente cheie in conservarea ecosistemelor din intreg bazinul Dunarii. Interesul Uniunii Europene pentru protejarea insulelor s-a concretizat in proiecte precum Proiectul de Conservare si Management Integrat al Ostroavelor, initiat de WWF in 2006, in cadrul programului Life Nature.
Paradoxal, insa, proiectele de dezvoltare a navigatiei pe Dunare, sprijinite tot de Uniunea Europeana, risca sa transforme Dunarea intr-un simplu coridor de transport, se arata intr-un comunicat WWF. Planurile de dezvoltare a navigatiei pe “Coridorul de transport nr. 7”, de pilda, prevad lucrari de adancire, regularizare si indiguire a Dunarii
In Romania sunt in pericol 200 de kilometri de Dunare, inclusiv numeroase ostroave si brate laterale, ca urmare a lucrarilor prevazute in cadrul unui proiect de navigatie, finantat cu fonduri UE. Proiectul prevede si obstructionarea celei mai importante cai de migratie a sturionilor.
Lucrarile de adancire a albiei fluviului ameninta sa coboare nivelul panzei freatice, periclitand accesul la apa potabila pentru 20 milioane de oameni din bazinul fluviului. Distrugerea zonelor umede va conduce la probleme majore in managementul inundatiilor si va reduce cantitatea de nutrienti care se filtreaza in mod natural.