Specialiștii caută metode de a replanta coralii, specii afectate grav de schimbările climatice

Specialiştii de la Parcul Naţional Galapagos din Ecuador testează în această perioadă mai multe metode de a replanta coralii cu scopul de a restaura fragilele ecosisteme subacvatice aflate în jurul acestor insule, informează Reuters.

Moartea recifelor de corali afectează lanţul trofic marin şi este considerată un moment de cotitură în evoluţia climei pe Terra.

Noul proiect experimental este coordonat de rangeri ai Parcului Naţional Galapagos şi de voluntari, cu sprijinul ONG-ului Galapagos Conservancy, într-un golf al insulei Santa Cruz.

Din 2020, ei au testat şi monitorizat felul în care coralii se reproduc atunci când sunt plasaţi pe diverse suprafeţe, precum cărămizi, ciment şi cadre metalice, cultivând totodată celule de corali într-o „creşă” înaintea de a le elibera în acel golf.

Zona din jurul creşei a beneficiat de o serie de ameliorări odată cu prezenţa coralilor, prin apariţia unor peşti şi nevertebrate noi„, a declarat Jennifer Suarez, ranger în Parcul Naţional Galapagos şi coordonatoare a proiectului.

Evenimentele climatice asociate fenomenului El Nino – care determină creşterea temperaturii apei marine în jurul Insulelor Galapagos – au împins recifele locale de corali aproape de punctul de extincţie, a adăugat Danny Rueda, directorul Parcului Naţional Galapagos.

Acest proiect „va regenera zone cu o mare valoare ecologică din Rezervaţia Marină Galapagos, de care vor beneficia ecosistemele sale şi sectoarele productive locale„, a adăugat oficialul ecuadorian.

Citește și: Un recif de corali uriaș, neafectat de schimbările climatice, descoperit în Tahiti

Pantone a lansat o campanie care atrage atenția asupra declinului recifelor de corali

spot_img

Ultimele știri