Documentarul “Viitorul Armageddon”, prezenta saptamana trecuta la televiziunea chineza, infatiseaza Beijingul “scufundat” sub diferite niveluri de poluare. Pentru cele 40 de minute, cat dureaza documentarul, tanarul Li Feifan a filmat orasul timp de doua luni, inclusiv perioada recenta in care nivelurile de poluare au fost depasite de pana la 40 de ori.
Milioane de locuitori ai Beijingului, capitala Chinei, au fost sfatuiti astazi sa nu iasa din case, din cauza poluarii cu substante nocive. Cei care s-au aventurat pe strazi au trebuit sa poarte masti antipoluare pentru a se feri de eventualele boli respiratorii provocate de particule nocive, care pot patrunde in plamani si in sange.
Anuntul a fost facut public, la sfarsitul lunii ianuarie, de autoritatile metropolei chineze prin intermediul mass-media, iar atentionarea a fost valabila mai ales pentru copii si batrani, pentru a evita riscul declansarii unor boli respiratorii sau cardiovasculare.
Din ce in ce mai multi adulti au fost vazuti in ultimele 3 saptamani purtand masti pe strada, iar intr-un cartier de afaceri din Beijing, jurnalistii straini au observat ca angajatii unei institutii purtau masti antipoluare inclusiv in fata calculatorului.
Nu este pentru prima oara cand locuitorii din Beijing se confrunta cu aceasta situatie. In luna ianuarie au fost inregistrate insa, in mai multe reprize, varfuri de poluare de o intensitate inedita, iar de doua saptamani situatia devine din ce in ce mai critica.